În fiecare an, creștinii ortodocși sărbătoresc Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților. De ce au ales creștinii ortodocși să facă pomenirea morților și ce este bine să se dea de pomană pentru sufletul celor adormiți?
Pe ce dată se sărbătoresc Moșii de toamnă 2024?
În fiecare an, Biserica Ortodoxă face slujbe pentru pomenirea morților. Aceste slujbe se fac vara, toamna ș iarna.
În acest moment, oamenii se duc la biserică unde se ține Sfânta Liturghie în amintirea celor trecuți la cele veșnice, iar după slujbă se merge la morminte împreună cu preotul unde se sfințesc crucile și se împart diverse alimente celor nevoiași.
Aceste tradiții se păstrează din moși și strămoși. Odată cu împărțirea pachetelor se aprind și lumânări care simbolizează lumina credinţei, dar şi a faptelor bune ale celui comemorat.
Se spune că în această zi este bine să fim împăcați cu oamenii, să fim îmbrăcați cât mai curat, iar femeile trebuie să își țină capul acoperit.
Pe la sate, oamenii spun că în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci, ci doar să păstrăm vie amintirea celor dragi prin rugăciuni și fapte bune.
Citește și: Calendar ortodox pentru ziua de 20 august 2024: Este pomenit un mare profet din Vechiul Testament
Ce este bine să dai de pomană de Sâmbăta Morților și ce nu?
Se mai spune că de sâmbăta morților este bine să te duci la biserică cu o farfurie de colivă, pentru împărțit, o sticlă cu vin, prescuri sau colac împletit, lumânări și pachete cu alimente.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Atunci când dai de pomană nu este bine să împarți țigări, alcool sau obiecte care i-au aparținut celui plecat dintre noi.
Toate lucrurile pe care urmează să le dăm de pomană trebuie pregătite din ajunul sărbătorii, cu o zi înainte, pentru ca alimentele să fie cât mai proaspete, iar în ziua cu pricina ideal ar fi să le cerem celor apropiați și nu numai, iertare pentru a ne simți cu sufletul împăcat.
De ce aleg ortodocșii să pomenească morții regulat?
Potrivit adevarul.ro, cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu a explicat care este motivul pentru care creștinii ortodocși sărbătoresc și îi pomenesc pe cei morți: „Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența. Hristos îi va dărui cuvântului «adormit», înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casă lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: «Nu plângeți; n-a murit, ci doarme» (Luca: 8,52). Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecată particulară, în urmă căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecată Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință”.
Citește și: Sâmbăta Morților 2024: Ce trebuie să dai de pomană
Cum se fac pomenirile celor adormiți, potrivit Bisericii Ortodoxe
Biserica Ortodoxă a rânduit ca cei vii, să-i pomenească pe cei morți în anumite zile, socotite din clipa morții, zile a căror însemnătate este următoarea:
- la trei zile (ziua îngropării), jertfa este adusă în numele lui Dumnezeu Unul în Ființă dar în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
- La nouă zile, la fel în numele Sfintei Treimi, adică de trei ori câte trei, ca cel mort să fie ajutat de cele nouă cete de îngeri și în amintirea ceasului 9 când Domnul a murit pe cruce.
- La patruzeci de zile sau șase săptămâni (40 de zile) în amintirea Înălțării la Cer a Domnului nostru Iisus Hristos.
- La trei luni, șase luni și un an, apoi din an în an până la șapte ani.
De asemenea, pentru ajutarea și liniștea sufletului celui adormit, se poate da de pomană și în afara perioadei enumerate mai sus. De menționat este faptul că nu doar pomana este de ajutor, ci cel mai importante este slujba în sine care se face în biserică pentru iertarea păcatelor celui mort.