Dacă până acum bursele erau virate pe carduri în data de 15 a fiecărei luni, în acest an sumele vor ajunge în conturile elevilor pe 20 ale lunii.
Citește și: Părinții pot primi 500 de lei de la stat! Termenul limită pentru depunerea cererilor s-a modificat
Când va fi virată prima tranșă din acest an școlar
Potrivit informațiilor publicate de edupedu.ro, prima tranșă de bani va fi disponibilă în data de 20 noiembrie și va acoperi lunile septembrie și octombrie.
Conform noilor reglementări, bursele de merit vor fi în valoare de 715 lei, iar bursele de reziliență, nou introduse, vor fi de 477 de lei pentru primele două luni de școală. Școlile au avut obligația de a trimite listele cu beneficiarii burselor până la data de 20 octombrie, astfel încât sumele să fie procesate și virate la timp.
Bursa de reziliență este o noutate pentru anul școlar curent, fiind concepută pentru elevii cu afecțiuni medicale grave, cum ar fi cele oncologice sau cronice, dar și pentru cei cu rezultate bune la învățătură. Valoarea acestei burse este de 300 de lei pe lună și se acordă unui număr limitat de elevi din fiecare clasă, aceștia trebuind să aibă media generală de cel puțin 7 din
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Astfel, elevii care beneficiază de burse vor primi primele sume la finalul lunii noiembrie, odată cu noile reguli introduse de Ministerul Educației pentru acest an școlar.
Categoriile și cuantumul burselor pentru anul școlar 2024-2025
Potrivit sursei menționate anterior, pentru acest an școlar, Ministerul Educației a stabilit următoarele valori minime pentru bursele acordate elevilor:
- Bursa de excelență: 700 lei (tipul II) sau 925/ 1.850/ 2.775/ 3.700 lei (tipul I);
- Bursa de merit: 450 lei/lună;
- Bursa de reziliență: 300 lei/lună;
- Bursa socială: 300 lei/lună;
- Bursa tehnologică: 300 lei/lună;
- Pentru mamele minore: 700 lei/lună.
Aceste burse pot fi suplimentate de către consiliile de administrație ale școlilor în funcție de fondurile alocate de autoritățile locale sau din alte venituri obținute legal.
Bine de știut este faptul că bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate proporțional cu numărul de zile de cursuri și vacanță dintr-o lună, conform unei formule prevăzute în metodologia pentru acordarea burselor în anul școlar 2024-2025, aprobată prin OME 5.518. Pentru a fi eligibili, elevii trebuie să îndeplinească și condiția de a nu acumula mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună.