Serverele companiei sunt încă nefuncționale, relația cu clienții este blocată, iar activitatea obișnuită nu a fost reluată. Din acest motiv, aproximativ patru milioane de consumatori vor primi facturile cu întârziere.
Ce scrie în mesajul afișat de Electrica
Atacul cibernetic, considerat unul dintre cele mai serioase incidente din domeniul energetic din țara noastră, a generat haos în procesele de facturare și comunicare. Până în acest moment, compania Electrica nu a reușit să restabilească funcționarea normală a sistemelor informatice. Site-ul companiei este încă inaccesibil, iar clienții nu pot transmite indexul contorului sau primi informații despre consum și facturi.
„Ne aflăm în imposibilitatea de a prelua solicitările dumneavoastră".
Ce se întâmplă acum cu facturile românilor
Hackerii care au lansat atacul au cerut o răscumpărare de câteva milioane de euro pentru a elibera sistemele companiei. Cu toate acestea, Electrica a refuzat să plătească suma solicitată.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Compania a ales să colaboreze cu o firmă specializată în securitate IT pentru a rezolva situația, însă procesul de recuperare este anevoios și va mai dura până când toate sistemele vor fi pe deplin funcționale.
„Aveam o factură din Braşov pe care n-o primisem la adresă. Şi am venit aici să iau o copie a facturii să achit. Dar nu pot să aflu nici online, nici fizic, nimic, deocamdată. Nu este activitate. S-a ars toată baza de date, am înţeles. La nivelul întregii ţări”, spune un client, potrivit Observator.
„E ceva surprinzător. O companie atât de mare să se confrunte cu o situaţie de genul ăsta. Pare foarte gravă situaţia şi trebuie să o rezolve cumva", spun alţi clienţi.
Conform Ministrului Energiei, problema a fost identificată și eliminată, însă mai durează ceva timp până când va fi și rezolvată complet.
„Anumite servicii sunt încă cu probleme. Virusul a fost detectat, controlat şi curăţat. Acum e doar o chestiune de a reveni la capacitate maximă, pentru că sunt sute de staţii de lucru", a transmis Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.