David, gest impresionant pentru Andreea Mantea! Micuțul a profitat de ninsoare pentru a-și surprinde mama

Autor: Diana Ghita

Andreea Mantea a avut parte de o surpriză minunată din partea fiului său, David, odată cu prima ninsoare.

Duminică, 16 februarie, Andreea Mantea a împărtășit cu urmăritorii săi de pe Instagram un moment cu totul special: David a ieșit în grădină și i-a scris un mesaj emoționant în zăpadă — „I love you”.

Cu ce alte gesturi a surprins-o David pe Andreea Mantea 

Literele mari, desenate cu grijă, au fost atât de vizibile încât prezentatoarea de la „Casa iubirii” le-a putut admira de la balconul casei.

Impresionată de gestul fiului său, vedeta a filmat întreaga scenă și a postat clipul pe rețelele sociale, adăugând în descriere un răspuns simplu, dar plin de iubire: „I love u too”.

Gestul lui David a topit inimile fanilor, care au lăsat numeroase comentarii de apreciere, admirând relația caldă dintre mamă și fiu: „Ce frumooos! David este, cu siguranță, cea mai mare fericire a vieții tale, are un suflet foarte bun si îți aduce multe bucurii, împliniri, iubire supremă, satisfacții și zâmbete pe chip! Ești extrem de norocoasă și de binecuvântă cu un asemenea fiu, iar David este

extrem de norocos si de binecuvântat cu o mamă minunată ca și tine! Felicitări, Andreea, pentru ca l-ai crescut și educat foarte frumos!”.

Acesta nu este însă singurul moment de tandrețe pe care David l-a oferit mamei sale. De Valentine’s Day, băiețelul i-a făcut o altă surpriză dulce. Acesta i-a dăruit o felicitare în formă de inimă, pe care a scris cu inocența specifică vârstei: „Will you be my Valentine?” (Vrei să fii Valentinul meu?).

Andreea Mantea, copleșită de emoție, a postat și acest gest pe Instagram, răspunzând cu entuziasm: „YES!!!”.

Citește și: Andreea Mantea, în lacrimi: „Am pierdut foarte multe ființe dragi”. Îndrăgita prezentatoare a dezvăluit care au fost cele mai grele momente din acest an, dar și ce dorință are pentru anul 2025

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Pensiile întârzie în luna martie 2025! Care să fie motivul?

Dincolo de cariera sa strălucitoare, Andreea Mantea se bucură de un rol mult mai important: acela de mamă. Iar momentele precum acestea, în care fiul său îi arată afecțiune necondiționată, par să îi umple sufletul de bucurie. Într-un interviu recent pentru kanald.ro, vedeta a vorbit deschis și despre ce își dorește de la viitorul său partener.

Ce așteptări are Andreea Mantea de la viitorul ei partener

Deși a trecut printr-o relație toxică, Andreea nu și-a pierdut speranța în dragoste. Ea a mărturisit că își dorește un bărbat sincer, loial și capabil să o facă să se simtă în siguranță. Totodată, apreciază umorul, inteligența și susținerea necondiționată — calități esențiale pentru o relație solidă. 

Citește și: Schimbare de look pentru Andreea Mantea. Prezentatoarea emisiunii “Casa iubirii” a renunțat la părul lung

„Nu există absolut nimeni. În acest moment mă focusez pe mine, mă redescopăr. Sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le știam despre mine, pentru că am fost concentrată pe alte persoane din viața mea și, pur și simplu, mi-a fost dor să fiu eu cu mine. În acest moment cea mai importantă persoană care ar merita să fie în viața mea, excepție făcând, bineînțeles, fiul meu, David, este persoana mea. De asemenea, contează în viața mea foarte mult prietenii, familia, dar în plan amoros nu îmi doresc pe cineva. Sunt foarte împlinită. Cred că aveam nevoie de asta.

O relație toxică te poate slei de tot ceea ce ai mai bun. Am avut nevoie să mă ridic, să mă vindec, să mă redescopăr. Învăț să fiu din ce în ce mai bună pentru mine. Încerc să fac lucruri pe care mi-am dorit să le fac încă din adolescență, sunt lucruri pe care mi-am dorit enorm să le fac și nu am putut. Vreau să am timp pentru mine”, a spus Andreea Mantea, în exclusivitate pentru kanald.ro.