Luni seara, la ieșirea din localitatea Gordineștii Noi, raionul Edineț, Moldova, a avut loc cumplitul accident care s-a soldat cu moartea Alexandrinei. La volanul mașinii se afla un șofer în vârstă de 20 de ani, care a pierdut controlul într-o curbă periculoasă și a ieșit de pe carosabil, ajungând în șanț, unde autoturismul s-a făcut țăndări.
Mașina în care se afla Alexandrina s-a răsturnat într-un șanț
Conducătorul auto și cei patru pasageri, cu vârste cuprinse între 15- 17 ani, au fost duși la spital. Din păcate, rănile suferite de Alexandrina în urma accidentului au dus la oprirea inimii acesteia. Șoferul nu a consumat alcool, conform aparatului etilotest.
Alexandrina Televco era elevă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Edineț, iar conducerea a transmis un mesaj sfâșietor după aflarea veștii că una dintre elevele lor s-a stins din viață într-un mod tragic.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Am aflat cu tristețe fără margini de trecerea în neființă a unei dragi eleve, Televco Alexandrina- copil dulce și cuminte... De azi înainte o vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată... Nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Fie ca bunul Dumnezeu să poată alina durerea familiei Televco și să-i odihnească sufletul! Sincere condoleanțe din partea întregii comunități eminesciene! Drum lin spre îngeri...” , este mesajul transmis de conducerea liceului, pe Facebook.
Curg lacrimi amare pentru Alexandrina
Apropiații regretatei adolescente și-au exprimat și ei durerea și condoleanțele pentru familia Alexandrinei. Toată lumea este șocată de moartea fetei de doar 16 ani.
„În fiecare zi afli vești triste. Astăzi am aflat noutatea și mai tragică, o adolescentă din satul meu natal a decedat în cumplitul accident de la Edineț, Alexandrina T… Doamne, cine mai urmează? Ce planuri ai? Suflete bune și luminate au de suferit din cauza neatenției și destinului… dar noi cei vii, sănătoși ne trezim uneori fără chef, noi oare nu suntem nemulțumiți, noi oare nu suntem prea hapsâni? Nouă, oare, ce ne trebuie să înțelegem că clipa asta trebuie trăită frumos și cumsecade, astăzi, fără să ne mai gândim că avem încă multe de făcut mâine! Mâine poate să nu mai fie sau să fie cu totul in defavoarea noastră… Prețuiți clipa, stați de vorbă cu cei care vă iubesc și îi iubiți, oferiți-le astăzi tot ce-i mai bun și nu amânați pentru altă dată! Drum lin spre îngeri Alexandrina!”, a transmis o persoană.