În urma autopsiei, s-a aflat cauza exactă a decesului rapper-ului NOSFE. Acesta s-a prăbușit în casă, la scurt timp de când a ajuns acasă de la un concert pe care l-a susținut, iar apelul la 112 a fost făcut chiar de către soția acestuia.
Rezultatele autopsiei în cazul morții rapper-ului NOSFE
Ieri, 17 octombrie, la nici 48 de ore de când acesta a decedat, s-au aflat rezultatele autopsiei.
Mai mult decât atât, urmează să se întocmească și un raport toxicologic, pentru ca medicii legiști să poată afla dacă acesta a consumat sau nu substanțe interzize.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului este depus la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Dumbrăveni, acolo unde colegii săi de trupă au mers, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Și aceștia au declarat că NOSFE nu consumate substanțe interzise.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar slujba de înmormântarea va avea loc astăzi, 18 octombrie, la aceeași biserică.
Anunțul despre decesul lui NOSFE a fost făcut chiar de către trupa din care făcea parte. Șatra B.E.N.Z. a cerut ca oamenii să nu mai lanseze zvonuri legate de posibilitatea ca acesta să fi consumat substanțe interzise, mai ales că tragedia abia s-a întâmplat și trec printr-un moment dificil.
NOSFE și-a pierdut viața în propria locuință, din Balotești
„La data de 16 octombrie, în jurul orei 03.26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Citeste si: „Nu s-a sinucis, nu a murit în somn”. Șatra B.E.N.Z. a dezvăluit cauza decesului rapper-ului NOSFE
S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, este menționat în cadrul unui comunicat al Poliției.