Mile Povan s-a stins din viață în apartamentul său din Arad, acolo unde a fost găsit fără suflare de fratele lui. Iată care ar fi fost cauza din spatele decesului prematur al artistului.
De ce ar fi murit, de fapt, Mile Povan
Mile Povan ar fi consumat pastile de slăbit de-a lungul timpului, fără o recomandare de la un medic specializat.
Se pare că Mile Povan a fost găsit fără suflare în locuința sa, după ce fratele lui a apelat la pompieri pentru spargerea ușii apartamentului. S-a ajuns la această situație deoarece regretatul artist nu mai răspundea la telefon.
„Nu ştiam să aibă probleme de sănătate. Ştiam că este sănătos. Era un tip activ, aveam foarte multe evenimente. Se ocupa foarte bine de carieră”, a declarat Claudia Ionaş, prietenă cu Mile Povan, potrivit Antena 3 CNN.
„Era un artist extraordinar, își făcea treaba foarte bine. Era foarte punctual. Tot timpul eram cu el la evenimente. Când am auzit vestea, am crezut că pică cerul pe mine”, a declarat şi Ionuţ Papariga, prieten apropiat al artistului.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Marius, fratele lui Mile Povan, a vorbit despre ultimele clipe din viața artistului. Acesta a povestit că, înainte să facă infarct, lui Mile Povan i-a fost rău.
Care a fost cauza mortii lui Mile Povan
„Înainte să meargă la spital a luat niște vitamine, niște suplimente. Pe la ora 3 i s-a făcut rău, a mers la spital, crezând că din cauza suplimentelor, din cauza vitaminelor.
„Medicii au demarat de urgenţă procedurile medicale, investigaţiile de sânge. Între timp, pacientul s-a simţit mai bine, starea lui s-a ameliorat şi a spus medicilor că doreşte să părăsească unitatea de primire urgenţe”, a precizat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad.
„Infarct miocardic (n.r: cauza morții) Când i-au făcut autopsia au constata că a avut un cheag și din cauza asta a făcut infarct. Mai avea momente când spunea că îl înțeapă la inimă, s-a dus să își facă analize la inimă, dar nu i-a ieșit nimic grav. Nu știu dacă lua ceva (n.r. pastile). Stăteam în case diferite, eu stau la casa mea, el stă la casa lui. Acum detalii din acestea foarte, foarte mici, nu știu. El lua doar ce era pe bază de plante, lua Magneziu, lua Zinc.”, a declarat Marius, fratele lui Mile Povan.
„Am cântat toată ziua, de dimineața până seara, am cântat cred că vreo 7 sau 8 ore. Seara, pe la ora 12 m-a sunat pe cameră (…) m-a întrebat ce mai fac, cum sunt, fără să mă întrebe ceva de muzică, doar m-a întrebat cum sunt.”, a mai spus Marius.
Claudia Puican, mesaj dureros după moartea lui Mile Povan
Mihai Leric, cunoscut drept Mile Povan, a fost găsit mort în locuința sa din Arad. În urma acestei tragedii, Claudia Puican a transmis un mesaj prin care explică greutatea pe care o duce în spate un artist care alege să se dedice întru totul meseriei sale.
„Tot mai des aud despre tragedii în lumea artistică. Fiind artist nu e deloc ușor... nopți nedormite, agitație și foame, drumuri lungi și oboseală acumulată. Din păcate, mulți artiști se confruntă cu depresia și pierderea luptei cu ea. Aveți grijă de voi, oameni buni. Sănătatea voastră mentală este la fel de importantă precum munca voastră creativă”, este mesajul transmis de Claudia Puican, pe Instagram.