De ce au murit, de fapt, 90% din pacientii infectati cu coronavirus in Romania. Raportul care dezvaluie totul

Author: L.S.

90,7% dintre persoanele decedate din cauza COVID-19 aveau comorbidităţi asociate, se arată într-un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit acestuia, 76% dintre decese au fost înregistrate la perosane de peste 60 de ani.

Raportul INSP arată că din cele 1.186 de decese, înregistrate până duminică, 58,7% au fost la bărbaţi, în 90,7% din cazuri pacienţii aveau şi alte comorbidităţi asociate, iar 76,4% dintre decese au avut loc la pacienţi de peste 60 de ani.

„4 3.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Bucureşti, Galaţi, Arad şi Hunedoara”, se arată în raportul întocmit pentru săptămâna 18-24 mai.

De asemenea, 42.4% din totalul cazurilor s-au inregistrat în Suceava, Bucureşti, Neamţ, Botoşani şi Arad.

Raportul mai arată că unul din şase cazuri a afectat un cadru medical.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Georgiana Lobonț și-a amintit, cu lacrimi în ochi, despre copilăria sa! "Eram împreună cu surorile mele, era strada plină de copii și îmi dau seama cât de mult s-au sacrificat ai noștri pentru noi!"

Citeste si: Masurarea temperaturii: ce se intampla de maine in magazine

Citeste si: Al doilea val de coronavirus in Romania: cand se asteapta expertii sa inceapa

Citeste si: Focar de coronavirus intr-un centru de copii si tineri. S-a declansat ancheta epidemiologica