În urma testului psihiatric, procurorii își vor da seama dacă bărbatul dispunea sau nu de discernământ. Criminalul și-a omorât familia cu pietre de diferite dimensiuni și alte obiecte ascuțite care au fost găsite în camere, în locuri diferite, cu excepția mamei şi a fetiței, potrivit un medic legist. „E ceva inimaginabil, greu de crezut, șocant”, a declarat legistul, citat de Digi24.
De ce boală ar suferi bărbatul care și-a ucis familia în Argeș
Un bărbat cu probleme psihice din județul Argeș și-a ucis cu sânge rece părinții, sora, fratele și nepoata de cinci ani. Jandarmii l-au găsit pe bărbat într-o pădure, la puțin timp după ce cumnatul său a găsit masacrul comis.
Masacrul a fost anunțat la 112 de cumnatul bărbatului, care și-a găsit soția, fiica, socrii și cumnatul morți.
„Făptuitorul a relatat liber despre aceste fapte pe care le cercetăm. Asupra făptuitorului care a fost găsit când fugise în pădurea de lângă au fost găsite cuțite și alte obiecte tăietoare. Din cercetare există prezumată o anumită succesiune a uciderii victimelor ceea ce ar nuanța un plan bine stabilit”, a declarat prim-procurorul Parchetului Argeș, Laurențiu Palaghia.
„E ceva inimaginabil și e greu de crezut, șocant chiar că în zilele noastre o persoană în stare de libertate, cel mai probabil- eu spun că cert, dar probele materiale vor vorbi- cu o tulburare psihică a putut să facă aceste gesturi necugetate”, a precizat Dan Manu, conferențiar universitar, medic-șef legist la Serviciul Județean de Medicina Legală Argeș.
„Cu pietre de diferite dimensiuni și obiecte (n.r.: obiectele folosite pentru uciderea victimelor). Au fost găsiți în camere toți. E dramatic, și mie îmi este foarte greu să vorbesc. Fiecare victimă e într-un loc diferit cu excepția mamei și a copilului.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Cred că toți cinci au fost surprinși și evenimentele cred că au avut loc seara până spre dimineață”, a mai declarat medicul legist.
Criminalul din Argeș are un tratament psihiatric
Conform șefului Serviciului de Medicină Legală din Argeș, bărbatul care a comis masacrul primește tratament și este supravegheat de un medic psihiatru din Pitești.
„Autorul este pe tratament, așa a spus. Este examinat pentru a ști cu certitudine ce a fost. Nu am făcut o anamneză, dar era dispus la dialog. Era la un medic psihiatru celebru din Pitești, era în evidență, i-a prescris un tratament”, a declarat Dan Manu.
O rudă apropiată bărbatului a mărturisit că bărbatul nu a dat niciodată semne că ar avea probleme de natură psihică.
Citeste si: El este autorul masacrului din Argeș care a ucis 5 persoane, printre care un copil de 5 ani
„Avea un handicap accentuat psihic, dar n-arăta. Era un om, mie mi se părea un om normal. Ce s-a întâmplat aici e oribil”, a declarat Gheorghe Nedelea, viceprimarul comunei Bascov.
„Sunt foarte multe căi prin care pacienții pot fi ajutați și pot fi inserați psihosocial și medical. Din cauza sărăciei, foarte multe familii fie n-au bani să ajungă la medic dacă sunt în mediul rural, fie nu-și urmează tratamentul prescris de medic”, a explicat Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul Socola.