Deși este o tradiție care datează de foarte mulți ani și pe care românii o respectă de Revelion, puține persoane știu care este adevărata ei semnificație. De ce trebuie să mănânci 12 boabe de struguri de Revelion 2022? Obiceiul pe care foarte multe persoane îl respectă în noaptea dintre ani. Ce simbolizează strugurii?
De ce e bine să mănânci struguri în noaptea de Revelion 2022?
Românii respectă o serie de tradiții și superstiții în noaptea de Revelion, iar multe dintre ele au legătură cu alimentele care se regăsesc pe masa de sărbătoare. Se spune că de Revelion este bine ca fiecare persoană să consume câte 12 boabe de struguri. De ce 12 și nu mai multe sau mai puține? Ei bine, fiecare boabă are o semnificație aparte și asta pentru că simbolizează fiecare bătaie a ceasului în noaptea dintre ani.
Strugurii sunt un simbol al bogăției și al belșugului și se spune că cei care vor consuma acest fruct de Revelion 2022 vor avea un an nou plin de reușite, cu noroc, iar dorințele lor vor deveni realitate.
Tradiția de a consuma struguri de Revelion își are originile în Spania și America Latină.
Dacă acolo erau consumate doar 12 boabe de struguri, în România, obiceiul a fost schimbat, astfel că românii nu țin cont de numărul boabelor, dar au grijă să consume acest fruct imediat după miezul nopții.Despre cei care consumă fix 12 boabe de struguri se crede că vor avea 12 luni aproape perfecte și în care norocul îi va însoți la fiecare pas.
Citeste si: Tradiții și superstiții de Revelion: Ce îți aduce prosperitate în Noul An
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Revelion 2022. Ce obiceiuri și tradiții se respectă în noaptea dintre ani?
Obiceiurile și tradițiile legate de Revelion s-au transmis din generație în generație, astfel că multe dintre ele încă sunt actuale. Se spune că pentru a avea noroc și belșug în anul 2022, oamenii ar trebui să mănânce pește imediat după ora 00:00. Conform tradiției, cei care vor face acest lucru vor reuși să se strecoare printre probleme la fel de ușor cum se mișcă peștele în apă.
Tot de Revelion 2022 se crede că e bine ca oamenii să poarte ceva roșu. Culoarea roșie atrage energiile pozitive și norocul.
Pentru a avea parte de bani în anul nou, este bine ca românii să aibă bani în buzunare, de preferat bancnote cât mai mari.
Nu doar strugurii trebuie să se regăsească pe masa de sărbătoare de Revelion 2022, ci și fructele care au o formă rotundă. Ele aduc sănătate, noroc, belșug și se spune că sporesc șansele ca oamenii să își ducă la îndeplinire toate planurile pe care le au.
Pentru un an plin de lumină și cu foarte multe oportunități, se spune că e bine ca la miezul nopții să fie aprinsă o lumânare.
La ora 00:00, imediat după intrarea în noul an, există o superstiție care spune că oamenii ar trebui să deschidă larg toate ferestrele. Se crede că cei care vor face acest lucru vor alunga energiile negative din casa lor și vor permite norocului să le intre în locuință.
Citeste si: Ce sa faci de Revelion ca să îți meargă bine tot anul