Sambata, 4 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.
De ce facem pomenire mortilor?
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi.
Pomenirea mortilor-mosii de toamna, este provenita din cultul arhaic, isi are originea inca din timpul geto-dacilor si reprezinta o forma a cultului stramosilor.
In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfântul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul si Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.
Biserica Ortodoxa a ales aceasta zi de pomenire atât pentru dreptii din Vechiul Testament, care au "adormit" fara sa-l vada pe Hristos, cât si pentru cei care au murit pe neasteptate si fara pregatirea necesara.
Credinciosii obisnuiesc sa se roage sau sa pomeneasca în aceasta zi pe toti cei adormiti din neam. În toate lacasurile de cult, dupa Sfânta Liturghie, se vor oficia parastase de obste pentru cei decedati.
Sambata e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sâmbata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii-ziua învierii-numita si cea dintâi zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.
(sursa: bisericasfintiitreiierarhi.md, basilica.ro)