Kalanchoe și-a făcut loc în topul celor mai apreciate plante de apartament. Nu este pretențioasă și dacă știți cum s-o îngrijiți, vă puteți bucura de florile ei pentru o lungă perioadă de timp.
Kalanchoe, prințesa Madagascarului
Superbele flori de Kalanchoe vă cuceresc de la prima vedere. Acestea cresc în buchețele și pot avea o multitudine de culori. Fie că sunt albe, roșii, roz, galbene, mov sau portocalii, aceste flori arată absolut superb.
În plus, Kalanchoe înflorește pe toată perioada anului, spre deosebire de alte plante de apartament, care au perioade de pauză. Această floare este originară din Madagascar, iar numele său este chinezesc.
Denumirea sa oficială este, de fapt, Kalanchoe blossfeldiana. Micuțele flori au, în general, patru petale, dar pot fi și cazuri în care să aibă 28 sau chiar 32 de petale.
Frunzele acestei plante au culoarea verde închis și sunt destul de tari. Kalanchoe este o plantă micuță, care nu crește mai mult de 30 de centimetri. Tocmai de aceea, este ideală pentru a fi ținută în apartament.
În lume, există peste 200 de specii de Kalanchoe. Un lucru interesant legat de această plantă este că a fost printre primele care au fost trimise în spațiu, în 1971, din Uniunea Sovietică.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cum se îngrijește Kalanchoe
Așa cum spuneam, Kalanchoe este una dintre plantele care se îngrijesc cel mai ușor.
De aceea, nu este indicat să o lăsați pe balcon pe timpul iernii, chiar dacă acesta este închis. Kalanchoe va înflori doar dacă este ținută la o temperatură constantă de 20-25 de grade. În momentul în care va sta în frig, mai ales dacă temperatura este sub zero grade, această floare va muri în doar câteva ore.
Ideal este să țineți această plantă într-un ghiveci mic, dar care să aibă gura mai largă, pentru ca buchețelele de flori să aibă loc. Aveți grijă să nu o așezați lângă plante din alte specii, pentru că nu le tolerează.
Evitați să îi schimbați ghiveciul. Dacă vreți totuși să faceți asta, mutați-o cu tot cu pământul din jurul rădăcinilor. În fiecare primăvară, încercați să-i schimbați pământul, dar nu în totalitate. Are nevoie doar de o reîmprospătare, ca să înflorească frumos.
Nu o udați în exces, pentru că rădăcinile de Kalanchoe sunt destul de sensibile la apă. Această plantă poate trăi fără apă chiar și o săptămână. De aceea vă și spuneam că nu este pretențioasă. Mai mult, în perioada în care nu are flori, puteți să nu o udați chiar două săptămâni.
În momentul în care vedeți că toate florile s-au uscat, acestea trebuie tăiate. Kalanchoe trebuie ținută într-un loc cu lumină, dar aveți grijă să nu fie o lumină foarte puternică, pentru că planta nu va mai înflori.
Așadar, nu puneți niciodată Kalanchoe direct în razele soarelui. Toamna, așezați planta la lumină doar 8 ore pe zi, pentru că are nevoie și de repaus vegetativ, adică de hibernare. În acest fel, Kalanchoe își adună energia necesară pentru a înflori din nou.