Sandra Izbașa, dezvăluiri din interiorul sălii de gimnastică. Ce se întâmplă între gimnaste: „Din păcate, am trăit niște experiențe”

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 27 oct 2022, 05:45

Gimnasta de aur a României, Sandra Izbașa, a dezvăluit lucruri pe care puțini le știu despre lumea gimnasticii. Există sau nu prietenii între gimnaste?

Sandra Izbașa, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate gimnaste din România, a reușit să reprezinte țara cu mândrie în competițiile sportive mondiale, aceasta participând inclusiv la Jocurile Olimpice de vară din 2008 și la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, la acestea din urmă fiind medaliată cu aur. Invitată în platoul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Sandra Izbașa a vorbit cu sinceritate despre ceea ce presupune, de fapt, gimnastica, despre prietenii și antipatii, despre sacrificii, dar și despre satisfacțiile pe care le are o gimnastă în momentul în care urcă pe podium.

Există prietenii între gimnaste? Sandra Izbașa: „În sport este mai greu să îți construiești o prietenie adevărată”

Deși își petrec majoritatea timpului împreună, gimnastele cu greu pot lega prietenii. Chiar dacă poate părea ciudat, Sandra Izbașa a povestit că astfel de legături sunt aproape imposibil de creat și de susținut în timp, mai ales atunci când gimnastele ajung să concureze una împotriva celeilalte.

Sandra Izbașa a dezvăluit că de fiecare dată când a încercat să lege o prietenie, persoana respectivă a ales să renunțe ulterior la gimnastică, fapt care a determinat-o să nu mai pună preț pe acest lucru. În plus, spotriva a mărturisit la „40 de întrebări cu Denise Rifai”   că nu se poate vorbi despre prietenie atunci când la mijloc este o competiție, acesta fiind motivul pentru care între gimnaste nu există relații atât de apropiate.

„Nici nu știu dacă...se leagă prietenii. Nu poți să cunoști un om o viață întreagă. Tu ești în cadrul lotului cu un anumit scop, nu ai timp să îți creezi prietenii, iar eu, din păcate, am trăit niște experiențe. În momentul în care eu mă duceam către o fată, să încerc să comunic, să ne împrietenim, fata respectivă renunța la gimnastică. Nu din cauza mea, renunța pentru că nu mai putea.

Pe când încercam să leg o conversație și să fim bine împreună, fata respectivă decidea să plece, nu din cauza mea, repet. Așa se face selecția naturală până la urmă. Intri într-un lot cu 30 de fete, vine selecția naturală, apoi mai sunt niște probe, niște etape prin care trebuie să treci, până la urmă, selecția pentru Jocurile Olimpice cam așa se face. Treci prin toate etapele și ajunge crema la competiția respectivă, elita și atunci...prietenie. E greu să legi o prietenie în momentul în care tu ai un obiectiv de atins. Dacă ar fi să pun între ghilimele, eu eram la „serviciu”, nu aveam timp de prietenii, susținere exista, da. În momentul în care eram în sala de antrenament ne susțineam, ne dădeam sfaturi, dar ca să ai timp să legi prietenii, mai greu. Acum, după ce ne-am retras, avem un grup de gimnaste cu care ținem legătura aproape zilnic, vorbim.(...) În sport este mai greu să îți construiești o prietenie adevărată. Nici în viața reală nu poți să îți construiești o prietenie adevărată. Îți ia foarte mulți ani și sunt 2 prieteni, cam atât. Eu cu soțul meu și cu familia, ei sunt cei mai buni prieteni, în rest...selecție naturală.”, a spus Sandra Izbașa la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Cine este şi cu ce se ocupă Răzvan Bănică, proaspătul soţ al Sandrei Izbaşa? E unul dintre cei mai invidiaţi bărbaţi din România

Când vine vorba despre prieteni, Sandra Izbașa este ușor sceptică, aceasta considerând că sunt foarte rare cazurile în care se poate vorbi despre prietenie adevărată în viața de zi cu zi.

Citeste si: S-au căsătorit! Sandra Izbașa și Răzvan Bănică au făcut pasul cel mare. Ce rochie a purta gimnasta la marele eveniment