Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită în calendarul creștin ortodox pe data de 14 septembrie. Aceasta este cea de-a doua și ultima sărbătoare cu cruce roșie din luna septembrie, după praznicul Nașterii Maicii Domnului. De Înălțarea Sfintei Cruci, biserica îi îndeamnă pe credincioși să postească și să se roage pentru iertarea păcatelor.
Înălțarea Sfintei Cruci 2022, zi de post și rugăciune. De ce trebuie să postească credincioșii?
Potrivit rânduielilor bisericești, Înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare în care se ține post aspru, astfel că sunt interzise toate alimentele de dulce. Se spune că pentru a avea parte de liniște sufletească și pentru a le fi iertate păcate, credincioșii trebuie ca în această zi să se roage mai mult și să postească.
De obicei, în zilele în care sunt sărbători cu cruce roșie în calendar, credincioșii nu au parte de restricții din punct de vedere alimentar, iar dacă sărbătorile pică în post, atunci au dezlegare la pește.
Se spune că cei care țin post de Înălțarea Sfintei Cruci vor avea parte de sănătate, liniște sufletească și înțelegere.
Alimentele care nu trebuie consumate pe 14 septembrie 2022, de Înălțarea Sfintei Cruci
Pentru că este o zi de post, de Înălțarea Sfintei Cruci sunt interzise toate alimentele de dulce. Astfel, la fel ca în orice altă zi de post, credincioșii nu au voie să mănânce carne, ouă, lapte, unt, brânză sau orice alt preparat care conține alimente de origine animală.
Nici preparatele din pește nu sunt permise de Înălțarea Sfintei Cruci, având în vedere că nu se face dezlegare la pește cu ocazia marelui praznic.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Pe lângă alimentele de dulce care sunt interzise de Înălțarea Sfintei Cruci, tradiția spune că nu este bine ca pe 14 septembrie să se mănânce prune, pepene, nuci sau usturoi. Se crede că aceste alimente au forma crucii, motiv pentru care nu ar trebui consumate de Înălțarea Sfintei Cruci, având în vedere că sărbătoarea are în centrul ei simbolul crucii.
Se spune că li se vor ierta mai repede păcatele celor care pot ține post negru pe 14 septembrie, ziua în care este prăznuită Înălțarea Sfintei Cruci.
Rugăciunea Sfintei Cruci, grabnic ajutătoare. Se spune pe 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci nu este doar zi de post, ci și de rugăciune, astfel că este un moment potrivit pentru ca toți credincioșii să se roage pentru iertarea păcatelor. Pe 14 septembrie, atunci când este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, credincioșii pot rosti rugăciunea Sfintei Cruci, o rugăciune puternică și grabnic ajutătoare.
„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând:
Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul.
O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin.”, aceasta este rugăciunea Sfintei Cruci.