”De dimineață am plâns” Kinga nu-și poate lua gândul de la Radu. Fosta concurentă face dezvăluiri incendiare despre finalistul celui de-al doilea sezon al emisiunii ”Casa iubirii”

Author: Diana Bostan
Actualizat: 12 oct 2024, 03:30

Kinga Persida de la ”Casa iubirii”

Sursa: Facebook- Kinga fitqueen

Kinga regretă că nu l-a cunoscut pe Radu mai bine. Fosta concurentă a părăsit competiția înainte ca ea și Radu să formeze un cuplu, iar acesta și-a găsit alinarea în brațele Cristinei, în cel de-al doilea sezon al emisiunii ”Casa iubirii”.

Deși a trecut un an de la despărțirea de Radu, Kinga nu-și poate lua gândul de la el. Cei doi nu au format un cuplu oficial, în primul sezon al emisiunii ”Casa iubirii”, însă au fost într-o cunoaștere presărată cu foarte multă emoție.

Kinga îl vrea pe Radu înapoi

În cadrul emisiunii ”Culisele iubirii”, Kinga a ținut să clarifice anumite aspecte și speculații ce au apărut în jurul ei după eliminarea din ”Casa iubirii”. Printre subiectele abordate s-a numărat și cunoașterea ei cu Radu, aceasta părăsind emisiunea înainte de a forma un cuplu. În urmă cu câteva luni, Kinga mărturisea faptul că nu și-a putut lua gândul de la el, deși acesta a început o relație cu Cristina, o concurentă din sezonul al doilea al emisiunii ”Casa iubirii”.

Kinga și Radu s-au sărutat
[Sursa: Captură KANAL D]

Citește și: Kinga de la ”Casa Iubirii”, în lacrimi: ”Am clacat din toate punctele de vedere” Ce spune fosta concurentă despre o posibilă revenire în casă

Kinga îi mărturisea Biancăi Comănici faptul că a plâns pentru el și că și-ar fi dorit să-l cunoască mai bine. Fosta concurentă regretă că nu a făcut ceea ce a simțit la momentul potrivit.

„Aș vrea să îl mai cunosc o dată. Uneori chiar îmi pare rău. De dimineață am plâns, când mi-am adus aminte de Radu, regret că nu am făcut ce am simțit. Îmi pare rău de tot că nu i-am dat o șansă. Regret și nu mi-o iert. Nu am făcut ce am simțit de la bun început”,  spunea Kinga, în cadrul emisiunii ”Culisele iubirii”, în urmă cu câteva luni.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Fosta concurentă a recunoscut că era atrasă de „băieții răi”

În cadrul aceleași emisiuni, Kinga a spus despre Radu faptul că nu-l considera destul de masculin, fiind atrasă de băieții puțin mai duri și impunători, după modelul tatălui său. Fosta concurentă a ajuns la concluzia că Radu este bărbatul de care ar avea nevoie și că cei doi au unele trăsături comune.

Kinga în cadrul emisiunii ”Culisele iubirii”
[Sursa: Facebook- Kinga fitqueen]

”Pe mine mă atrăgeau foarte mult bărbații ăștia răi, s-a și văzut o cunoaștere în emisiune. Am fugit întotdeauna de bărbații buni, am încercat să îmi iau unul cum e tatăl meu, mai impunător. Pe Radu l-am văzut mai feminin, eu să îi comand și nu am vrut asta. Asta am crezut atunci, dar acum nu mai cred”,  a mai dezvăluit Kinga.

Citește și: Schimbare radicală de look pentru Kinga de la ”Casa Iubirii”. Fosta concurentă a fost criticată pentru părul scurt, iar acum este de nerecunoscut ”Cine mă place, mă place așa cum sunt”

Kinga a împărtășit o serie de cuvinte remarcabile la adresa lui Radu. Kinga a mărturisit faptul că îl apreciază pe Radu pentru că este un băiat muncitor, carismatic și inteligent. Totuși, Kinga subliniază că una dintre cele mai remarcabile calități ale lui Radu este zâmbetul său și vocea blândă, amintind de natura sa prietenoasă și plină de căldură.