De la energic la astenic. 5 semne care îți arată că suferi de astenie de toamnă

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 26 iul 2024, 00:10

De la energic la astenic

Sursa: Unsplash

Toamna și-a intrat în drepturi, iar cum vremea se schimbă și oamenii trec prin diferite stări, ce ajung să ne strice bunăstarea.

Zilele se scurtează, temperaturile sunt tot mai scăzute și orele de somn sunt mai puține, iar oamenii se pot confrunta cu astenie de toamnă. Iată care sunt semnele asteniei de toamnă, dar și modurile prin care ne putem recăpăta energia și starea de bine.

Citește și: 5 semne care arată un deficit de vitamina D, una dintre cele mai importante vitamine pentru organism

Semne că suferi de astenie de toamnă

5 semne care îți arată că suferi de astenie de toamnă
[Sursa: Unsplash]

Trecerile dintre anotimpuri aduc o mulțime de schimbări pentru organismul nostru, iar toamna aduce în viața noastră cele mai drastice modificări, alături de temperaturile scăzute, dar și de zilele ce devin tot mai scurte.

Cum zilele devin mai scurte, mai răcoroase și mai ploioase, e posibil să se instaleze o stare de tristețe, alăturată de probleme de concentrare, pierderea apetitului sau insomnii

Aceste simptome pot fi ușor de ignorat, însă acestea pot fi primele semne de astenie de toamnă, stare pe care o putem combate dacă ne dăm seama de existența ei. Astenia de toamnă este o stare pe care organismul o are timp de câteva săptămâni, în dorința corpului de a se adapta la schimbările sezoniere.  

Astenia de toamnă are o explicație științifică, fiind produsă de lipsa melatoninei, hormonul responsabil de reglarea somnului. În momentul în care zilele devin mai mici, iar soarele nu își mai face prezența pe cer atât de mult ca în zilele de vară, melatonina crește, însă crește și senzația de oboseala pe care o avem. Ne simțim obosiți deoarece serotonina scade, iar aceste momente de dezechilibru sunt asociate adesea cu o imunitate scăzută. 

Citește și: Ce este astenia de primăvară și cum poate fi tratată

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Sfaturi pentru a-ți recăpăta energia și bunăstarea

Sfaturi pentru a-ți recăpăta energia și bunăstarea
[Sursa: Unsplash]

Această astenie de toamnă poate să treacă după câteva săptămâni, însă dacă ne dăm seama de existența acesteia în viața noastră, atunci putem să ascultăm diferite sfaturi pentru a ne ajuta organismul să revină la energia și bunăstarea din timpul verii. Expunerea zilnică la lumină naturală poate ușura simptomele asteniei, dar și terapia poate ajuta această stare din timpul toamnei.

Este important să ne asigurăm că putem să ne odihnim timp de cel puțin 7 ore, dar și să evităm epuizarea, iar dacă ne este greu să dormim, atunci trebuie să facem câteva schimbări în rutina noastră de seară. Trebuie să nu luăm o cină bogată, să evităm ecranele cu o oră înainte de culcare, dar și să încercăm să nu facem activități obositoare înainte de a merge la culcare.

Alimentația este un element important pentru o trecere mai ușoară peste astenia de primăvară, iar o dietă neprietenoasă poate ajuta simptomele să se instaleze în viața noastră. Este important ca în această perioadă să avem o alimentație bogată în fructe proaspete, legume, cereale integrale și proteine de calitate și să evităm consumul de dulciuri, prăjeli și produse de patiserie.

Activitățile sportive sunt și acestea recomandate în cazul în care ne dorim să trecem mai ușor peste astenia de toamnă, deoarece liberează în creier hormoni precum serotonina, care este hormonul stării de bine. În cazul în care vremea nu este una prietenoasă pentru a face mișcare în aer liber, atunci putem să deschidem geamul pentru a primi aer proaspăt cât timp facem mișcare. 

 

Taguri: