„De vreo trei ori a ridicat mâna și după nu l-am mai văzut”. Un tânăr a fost înghițit de ape în Costinești. Tragedia a avut loc noaptea

Autor: Lavinia Medrea

Tragedia a avut loc noaptea

Sursa: PixaBay

Noaptea trecută, la Costinești, patru salvamari au căutat un tânăr care se aventurase în apa mării agitate. Din păcate, a fost găsit fără viață azi dimineață.

Azi-noapte, un tânăr a dispărut în apă, în dreptul clubului nautic din Costinești. Patru scafandri s-au mobilizat să-l caute, dar totul a fost în zadar.

Un tânăr a fost înghițit de ape în Costinești

„Pe noi ne-a chemat, că eram vreo trei angajaţi de la plajă. Ne-a chemat fata de la bar, ne-a spus că se îneacă un băiat.

Când ne-am dus acolo era în larg, era noapte, era după balizele acelea ale salvamarilor şi l-am văzut de vreo trei ori că a ridicat mâna şi după nu l-am mai văzut. Erau doi băieţi şi două fete. Au intrat amândoi băieţii, unul a ieşit şi celălat tot s-a dus”, povestește un martor.

Citește și: „Ea ni te-a luat tată drag şi bun". Bătrânul dispărut de șase zile a fost găsit fără viață

Din păcate, operațiunile de salvare au fost duse la sfârșit fără succes. Tânărul nu a fost găsit decât azi dimineață dar, din păcate, era deja mort.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Tot mai multe evenimente pe litoral

Ieri, în Mamaia, a fost arborat steagul galben, care indică faptul că doar cei mai buni înotători pot intra în apă. În ciuda valurilor mari, oamenii au ignorat avertismentele și s-au aventurat în apă. 

O fată de 16 ani a fost trasă de curenți și dusă în larg. Trei bărbați au încercat să o salveze, dar nici ei nu au mai reușit să iasă pe uscat.

Citește și: „Trebuie să fiu închis, sunt nebun”. Incredibil ce a făcut un român după ce și-a atacat soția! Bărbatul a fost cel care a denunțat fapta

„Am intrat cu un salvamar, salvamar care din păcate, e şi el întins pe jos. Totul s-a întâmplat în partea asta de aici. A fost apa până în brâu şi i-a luat curentul pe toţi.

Practic, au fost în apă vreo opt. Au fost duşi în curent în partea cealaltă, trei am scos noi, încă unu au scos salvamarii şi au venit ceilalţi cu skyjetul şi i-au scos pe toţi. Pluteau, nu au ajuns prima dată la ei. Au mers la cei care încercau să se salveze”, a declarat un martor.

„A fost ceva foarte, foarte rapid. A fost o intervenţie foarte dificilă.

Am înţeles că două sau trei fete au intrat în apă, o altă persoană şi-a dat seama că e ceva în neregulă, au intrat să salveze. A intrat şi salvamarul să îi salveze”, a spus un salvamar.

Zeci de minute s-a încercat aducerea oamenilor din ape la mal dar, în final, salvamarii au reușit.