Parlamentul European a transmis că certificatul verde nu va mai trebui să fie prezentat de anumite persoane la intrarea în sediile Parlamentului European, decizie luată de președintele Tribunalului Uniunii Europene, în urma unei ședințe.
„Serviciul juridic al Parlamentului European a primit astăzi comunicarea oficială a deciziei luate de preşedintele Tribunalului UE. Această decizie se aplică doar persoanelor care au contestat la Tribunal măsura Parlamentului European şi prevede suspendarea temporară a măsurii privind solicitarea certificatului la intrarea în sediile Parlamentului European”, a transmis Parlamentul European.
Persoanele care sunt scutite de prezentarea certificatului verde trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test COVID-19
Persoanele scutite de prezentarea certificatului verde la intrarea în sediile Parlamentului European vor putea intra doar dacă prezintă un test PCR negativ sau
„Tribunalul UE a suspendat pe data de 5 noiembrie 2021 decizia biroului Parlamentului European prin care era condiționată intrarea în Parlamentul European a oricărei persoane, inclusiv a europarlamentarilor, de deținerea unui Certificat Verde.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Acțiunile de suspendare și anulare a acestei decizii au fost deschise atât de către o serie de europarlamentari, cât și de o serie de angajați ai Parlamentului European, toți aceștia fiind reprezentați de firma de avocatură <<Notre Bon Droit>>”, a scris Cristian Terheș, membru al Parlamentului European, pe pagina sa de Facebook.
Certificatul verde, măsură abuzivă pentru unii europarlamentari
Cristian Terheș a mai declarat că această măsură abuzivă a fost refuzată atât de sindicatele angajaților din Parlament, cât și de europarlamentari.
Citeste si: O țară din Uniunea Europeană a aprobat concedierea de către companii a angajaților care refuză vaccinarea
„Biroul Parlamentului European, intr-o actiune abuziva ce a avut sprijinul majoritatii grupurilor politice, cu precadere PPE (unde e PNL), Renew (unde e USR) si S&D (unde e PSD), a decis pe data de 27 octombrie 2021 ca in incinta Parlamentului European de la Bruxelles, Strasbourg si Luxembourg nu se va putea intra decat daca se prezinta la intrare Certificatul Verde. Decizia se aplica, incepand cu data de 3 noiembrie, atat europarlamentarilor, cat si angajatilor si vizitatorilor in Parlamentul European”, a mai scris acesta.