Continuă căutările pentru Cristian Molnar. După 22 de zile de la tragedie, autoritățile italiene au decis să schimbe modul de căutare, după ce apele s-au retras în anumite zone.
Cristian Molnar este în continuare de negăsit
Autoritățile din Premariacco continuă căutările lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitură în Italia pe râul Natisone, într-un mod organizat și dedicat.
Într-o mișcare semnificativă, centrul de comandă se va muta în sediul primăriei din Premariacco, unde va fi instalată o bază centrală pentru operațiuni. Aici vor fi coordonate activitățile de căutare, având alături Protecția Civilă și pompierii.
Căutările vor continua conform planului stabilit pentru încă șapte zile, reflectând angajamentul puternic al comunității în găsirea lui Cristian și sprijinul pe care îl oferă familiei afectate în acest moment dificil.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„ Începând de mâine, căutările vor suferi o modificare: Cristian va fi căutat pe malurile de pe uscat până la confluența cu râul Torre, iar căutarea va continua cu câini de urmă moleculari și voluntari ai Protecției Civile. Centrul de comandă se va muta la sediul primăriei din Premariacco, unde vom găzdui Protecția Civilă și pompierii, cu litera mare pentru „P”, nu este o greșeală. Vom continua cu acest modul de căutare încă 7 zile. Mulțumim tuturor ”, a scris Michele De Sabata, într-o postare pe Facebook.
Un salvator a fost rănit în timpul căutărilor
Peste patruzeci de salvatori, printre care pompieri și voluntari ai protecției civile, din diferite părți ale Italiei, îl caută în continuare pe Cristian Molnar, românul luat de viitură pe fluviul Natisone.
Potrivit Messaggero Veneto, în timpul căutărilor, unul dintre voluntari a fost lovit de un bolovan, motiv pentru care acesta a fost nevoit să renunțe la operațiune și să
primească un certificat medical pentru o perioadă de șapte zile.45 de persoane au fost implicate în acțiunea de a căuta în defileu, dar nu s-a găsit nicio urmă a tânărului în vârstă de 25 de ani. Petru Molnar, fratele lui Cristian, nu își găsește liniștea și a decis să se alăture activ operațiunilor de căutare, într-o încercare disperată de a-și găsi fratele în viață.
Căutările s-au concentrat de-a lungul cursului râului Natisone până la confluența cu râul Torre, dar până acum nu s-a găsit nicio urmă a lui Cristian.