Decizie radicală luată de Teodora după descalificarea din “Casa iubirii”: „Mi-a zdruncinat sufletul”. Ce spune fosta concurentă despre cunoașterea cu Dorobanțu

Autor: Diana Bostan

Teodora a luat o decizie importantă după descalificarea din ”Casa iubirii”.

Sursa: Instagram: Teodora Bănică

Teodora, fosta concurentă din sezonul 3 al emisiunii „Casa Iubirii”, a avut o reacție emoționantă pe rețelele sociale după ce a fost descalificată din competiție, chiar înainte de Marea Finală.

Teodora a fost eliminată din emisiune în urma unei întâlniri cu Robi, iar decizia a venit ca o surpriză atât pentru fani, cât și pentru Teodora. Deși a trecut printr-un moment dificil, Teodora a reușit să își păstreze optimismul și încrederea în viitor, explicând că experiența trăită în cadrul emisiunii a avut un impact semnificativ asupra ei. 

Citește și: Prima reacție a Teodorei, după ce a fost descalificată înainte de Marea Finală „Casa Iubirii”! Ce mesaj le-a transmis bruneta fanilor săi

Teodora a postat un mesaj emoționant după experiența din ”Casa iubirii”

Bruneta le-a dezvăluit fanilor faptul că în timpul competiției, a trăit două povești distincte, fiecare lăsându-și amprenta asupra sa. Prima poveste a fost dureroasă și i-a „zdruncinat sufletul”, în timp ce a doua i-a oferit curajul de a se redescoperi și de a-și da voie să iubească din nou, făcând referire la cunoaștere cu Dorobanțu.

Citește și: Teodora și Robi, descalificați înainte de Marea Finală! Încălcarea regulamentului a făcut-o pe Andreea Mantea să ia decizia radicală

Teodora a simțit că a învățat să devină cea mai bună versiune a sa, fiind mai puternică și mai încrezătoare ca niciodată.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste rea pentru pensionarele cu venit de 2.000 de lei. Ce vor avea de plătit mai mult din 2025

„Sunt atâtea povești care și-au lăsat amprenta în Casa Iubirii, iar eu am avut două povești diferite: una mi-a zdruncinat sufletul, iar cealaltă mi-a dat aripi să am curaj să iubesc și să devin cea mai bună versiune a mea.”, a scris Teodora, pe Instagram.

Ce decizie a luat bruneta după descalificare

Chiar dacă parcursul în cadrul emisiunii nu s-a încheiat așa cum își dorea, Teodora a spus că aceasta a fost doar o etapă a călătoriei sale și că acum este pregătită să înceapă un nou drum în viață. În pofida tuturor provocărilor, aceasta rămâne motivată și determinată să își construiască un viitor frumos și plin de împliniri personale, alături de iubirea de sine și de dorința de a evolua.

Citește și: Acestea sunt dovezile! Ce s-a întâmplat, de fapt, între Teodora și Robi în afara emisiunii! Totul a fost dezvăluit

Astfel, Teodora încheie această etapă cu încredere și speranță, fiind hotărâtă să continue să-și urmeze visele și să-și construiască un parcurs în viață din ce în ce mai frumos.

„Mă simt mai puternică și încrezătoare și de azi voi începe să-mi construiesc un parcurs și mai frumos în viață.Cu multă dragoste, a voastră Teodora!”, a mai scris fosta concurentă.