Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a confirmat că toate deciziile de recalculare au fost finalizate și trimise către Poșta Română vineri, pe 9 august. În urma acestui proces, aproximativ 3,5 milioane de pensionari vor primi pensii mai mari, din luna septembrie, în timp ce pentru 1,5 milioane de pensionari nu vor exista modificări.
Șeful Casei de Pensii a anunțat că deciziile de recalculare au fost trimise
Recalcularea pensiilor s-a desfășurat conform noii legi a pensiilor, iar acum, după finalizarea procesului, toate deciziile de recalculare au fost expediate pentru a fi distribuite beneficiarilor. Poșta Română are responsabilitatea de a livra aceste decizii către toți cei vizați, termenul de livrare este între 15 și 31 august.
„Vineri s-a finalizat acest proces, astfel încât colegii de la Poștă să aibă suficient timp pentru a le expedia către destinatari”, a
Un aspect important de reținut este că nu toate pensiile vor suferi modificări pozitive. Potrivit surselor citate de Newsweek, primele pensii trimise către Poșta Română au fost cele care aparțin pensionarilor cu mai puțin de 25 de ani de muncă. Aceste pensii sunt mai puțin susceptibile să crească semnificativ. În schimb, cei care au avut o viață profesională mai lungă și au contribuit mai mult timp la sistemul de asigurări sociale vor beneficia de creșteri substanțiale.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Unele decizii de recalculare ar putea întârzia
Deși procesul de recalculare s-a încheiat la nivelul Casei Naționale de Pensii, există o preocupare legată de livrarea tuturor deciziilor de recalculare într-un timp atât de scurt. Conform sursei citate, din cauza volumului mare de documente și a timpului limitat, există riscul ca unii pensionari să nu primească deciziile la termen. Cu toate acestea, pensionarii sunt îndemnați să aștepte sosirea documentelor pentru a afla exact ce modificări au fost operate în cazul lor.
În perioada imediat următoare, Poșta Română va avea sarcina de a distribui cele aproape 4,75 milioane de decizii, astfel încât toți beneficiarii să fie informați cu privire la noile lor pensii, înainte de 1 septembrie, data de la care vor începe să fie virate pensiile recalculate.