Declaratia de presa a presedintelui Iohannis: "Acesta ar fi cel mai mare rau pe care l-am putea face"

Author: L.S.
Actualizat: 17 apr 2020, 14:29

Președintele Klaus Iohannis susține vineri, de la ora 14.00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială.

"Ne confruntăm cu o amenințare globală care a schimbat brusc și radical existența noastră
Niciodată în trecut omenirea nu a fost mai solidară și hotărâtă să iasă învingătoare
În prezent, numărul deceselor și al îmbolnăvirilor e în creștere la nivel global iar România are încă în față valul epidemiologic
Solicit tuturor autorităților să nu slăbească niciun moment vigilența
Nu ne jucăm cu viața românilor, orice încălcare a regulilor e un risc major
Nu suntem în faza de transmitere comunitară extinsă
Am făcut deja foarte multe cu toții, haideți să nu irosim acest efort
Dragii mei, învierea Domnului e sărbătoarea care reprezintă prilejul îndelung așteptat de a petrece câteva zile cu familia
Acum, acesta ar fi cel mai rău lucru pe care l-am putea face
Părinții și bunicii noștri se mai singuri în aceste zile, dar noi avem puterea să-i facem să ne simtă aproape de sufletul lor
A sta departe de cei la care ținem ne creează un sentiment firesc de neputință, de deznădejde
Dar e singura atitudine rațională care ne protejează
Vă rog să faceți acest sacrificiu acum pentru a putea fi împreună sănătoși, mai târziu
Motivul pentru

care sunt optimist sunteți voi, dragi români
Respectarea unor restricții dureroase, solidaritatea și munca voluntară a celor care sprijiniți spitalele, sunt tot atâtea confirmări că voi sunteți ce are mai de preț România
Stați acasă de sărbători, nu mergeți în vizită la prieteni și la familie
Vă doresc sărbători cu sănătate"

 

 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei