Deea Maxer și Dinu Maxer au fost la un pas de împăcare de câteva ori, dar cei doi au ajuns tot la separare. Acestora le-a fost foarte greu să repare ceea ce se stricase, așa că au decis să taie răul de la rădăcină.
Deea Maxer și Dinu Maxer, la un pas de împăcare după divorț
Au anunțat că divorțează chiar în ziua în care au semnat actele și fiecare părea că și-a văzut de viața lui mai departe.
Artistul a precizat că divorțul a venit pe fondul neînțelegerilor, dar că au încercat de mai multe ori să mai dea o șansă relației, în cele din urmă, ajungând tot în punctul din care au plecat. Mai mult decât atât, acesta a mai precizat că nu este vorba de nicio infidelitate din partea fostei sale partenere, deoarece, gelos fiind, ar fi aflat dacă Deea Mxaer ar fi avut pe altcineva.
Primele zvonuri legate de existența unui triunghi amoros au apărut din cauza unui medic estetician despre care, la scurt timp după divorț, Dinu a spus că este doar prieten cu Deea, între ei fiind o relație strict profesională.
Citește și: Dinu Maxer, schimbare radicală în viața lui, după despărțirea de Deea Maxer. Ce decizie a luat artistul
„După divorț, au existat momente de împăcare ale noastre.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Motivele care au dus la despărțirea celor doi
Din cauza faptului că nu au explicat de ce au ales să se despartă, multe persoane au început să se dea cu părerea și să tragă concluzii ce, ulterior, au fost dezmințite. În cadrul aceluiași interviu, artistul a mărturisit că nu a dat niciodată dovadă de un comportament violent și că totul a fost cauzat de neînțelegerile și certurile care erau între ei.
„Eu nu am avut o relație, nu au fost probleme între noi, violență în familie, lucrurile acestea grave. Eu nu beau în general. A fost o despărțire cu discuții foarte multe. Nu am putut să renunțăm niciunul dintre noi la căsnicie, a fost o perioadă bună de trei luni, dar apoi lucrurile s-au îndreptat inevitabil spre divorț”, a mai explicat acesta.
Citește și: Deea Maxer, certată de fani după oficializarea noii relații: „Era clar că exista altcineva în viața ei”
În prezent, Deea se bucură de noua relație pe care a început-o, în timp ce Dinu se află în perioada de vindecare, după ce iubita pe care o avea l-a părăsit.