Anul 2023 nu a venit cu vești foarte bune pentru viața amoroasă a cuplurilor celebre din România, dar și din străinătate, iar multe divorțuri și separări au fost anunțate sau speculate. Iată câteva dintre cuplurile celebre ce s-au separat în acest an.
Celebritățile din România ce au decis să se separe în anul 2023
Iubirea plutește în aer pentru multe personalități importante din lume, însă anul 2023 ne-a surprins cu mai multe celebrități ce și-au anunțat divorțul sau separarea de partener. Un celebru cuplu ce s-a separat după aproape două decenii de relație este format din Dinu și Deea Maxer, anunț ce i-a șocat pe admiratorii acestora. În luna martie a acestui an, Deea și Dinu Maxer au anunțat că au decis să pună punct relației lor longevive, iar certurile pe care cei doi le aveau în ultima perioadă ar fi fost picătura ce a umplut paharul.
Prezentatoarea emisiunii „Bravo ai stil!”, Ilinca Vandici, a confirmat și ea că trece printr-un divorț în anul 2023, după 7 ani de căsătorie alături de Andrei Neacșu. Aceasta a declarat că cei doi nu au renunțat pur și simplu la frumoasa relație pe care aceștia o aveau, ținând cont că în viața celor doi a apărut Zian, însă deși au încercat să își salveze căsnicia, acest lucru nu a putut fi realizat, așa că cea mai bună decizie pe care o puteau lua a fost să o ia pe drumuri diferite.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cătălin Bordea este un comediant cunoscut din România, iar relația sa cu soția lui a atras aprecierea oamenilor, însă în această lună acesta a făcut tristul anunț că cei doi au ajuns să divorțeze. Cătălin Bordea și Livia au fost împreună încă din anul 2012, iar relația lor a trecut la pasul următor, după doar doi ani cei doi s-au căsătorit civil, urmând ca în anul 2019 să facă cununia religioasă.
Celebritățile din străinătate ce și-au spus „adio”
Lucrurile nu sunt diferite nici în străinătate, după ce unele dintre cele mai iubite și apreciate cupluri și-au anunțat divorțul. Sofia Vergara a confirmat zvonurile care spuneau că relația acesteia cu Joe Manganiello ar fi pe sfârșite după 7 ani de mariaj. Cuplul a fost văzut ultima dată luna trecută, când actrița l-a vizitat pe soțul ei pe platourile de filmare al noului său proiect „Nonnas”, însă de atunci, cunoscuții acestora spun că cei doi s-au distanțat și au început să se gândească la un viitor separat, relatează tvmania.ro.
Iubita cânăreață Ariana Grande trece și ea printr-un divorț în anul acesta, după doar doi ani de căsătorie cu Dalton Gomez. Cei doi au fost ultima dată observați împreună în luna ianuarie, lună în care cei doi ar fi decis să pună punct relației amoroase, continuând însă o relație de prietenie. Relația celor doi a fost mereu privită cu scepticism de către apropiații vedetei, iar programele încărcate și diferite ale celor doi le-a pus capăt mariajului.