Un tren de metrou s-a defectat marți dimineață pe Magistrala 4, mai exact între stațiile Grivița și Basarab. Potrivit comunicatului oficial al Metrorex, călătorii au fost anunțați de defecțiune și s-a intervenit rapid, astfel încât aceștia să fie evacuați cât mai repede prin intermediul unui tunel.
Călători evacuați prin tunel între stațiile Grivița și Basarab
UPDATE ORA 09:56: Călătorii au fost debarcați de echipele Metrorex și niciun pasager nu a prezentat probleme de sănătate.
„Metrorex informeaza publicul ca, in urma deranjamentului de pe Magistrala 4, calatorii aflati in trenul defect, ramas in tunel, au fost debarcati in mod coordonat de catre echipele Metrorex cu sprijinul ISU, fara a fi semnalate probleme de ordin medical. Mentionam ca pasagerii trenului au fost debarcati in conditii de siguranta si insotiti in tunel, aproximativ 100 m, pana la peronul statiei Basarab.
Precizam ca trenul ajutor trimis pentru tractarea trenului defect, nu a fost blocat in tunel, acesta realizeaza manevre de tractare.”, au precizat reprezentanții Metrorex.
Metrorex a anunțat că s-a produs o defecțiune la un tren de metrou în cursul dimineții de marți, 5 aprilie 2022, între stațiile Grivița și Basarab. La locul incidentului s-a deplasat Detașamentul Special de Salvatori, dar și 2 echipaje SMURD, 4 autospeciale de pompieri și Salvatori Metrorex, care au intervenit rapid pentru a-i evacua pe călătorii aflați în trenul defect.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Bilet unic la STB, Metrorex și la trenurile din zona București-Ilfov. Cât costă abonamentele
Metrorex a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că incidentul a avut loc în jurul orei 07:51 și că angajații Metrorex intervin pentru a-i evacua pe călători în siguranță, prin intermediul unui tunel. Între timp, angajații Metrorex încearcă să retragă trenul defect din circulație pentru a putea relua deplasarea pe ambele fire, având în vedere că, în prezent, circulația se desfășoară doar pe un singur fir.
„Metrorex informează publicul ca astazi, 5.04.2022, la ora 7:51, pe Magistrala 4 intre statiile de metrou Grivita si Basarab, s-a produs o defectiune la trenul de metrou. Calatorii aflati in tren au fost anuntati cu privire la deranjament si vor fi debarcati prin tunel, cu ajutorul personalului Metrorex, in conditii de siguranta si indrumati pentru continuarea calatoriei. Circulatia trenurilor de metrou se desfasoara pe celalalt fir de mers in sistem pendula.
Intre timp, echipele Metrorex fac demersurile necesare pentru retragerea trenului defect din circulatie si reluarea acesteia in conditii normale pe ambele fire. Calatorii au fost permanent informati prin sistemul de sonorizare din trenuri dar si din statii. Prezentam scuze calatorilor pentru disconfortul creat.”, se arată în comunicatul transmis de Metrorex.
Citeste si: Bucureștenii vor folosi un bilet special pentru toate mijloacele de transport