Este o săptămână agitată la ''Casa iubirii'', iar lucrurile nu par să se liniștească. În cadrul ediției de astăzi, Denisa a făcut declarații neașteptate despre Gagea. Astfel, ediția de vineri, 5 iulie, s-ar putea rezuma cu replici tăioase, reproșuri și mulți nervi.
Este sau nu Denisa îndrăgostită de Gagea?
Vineri, 5 iulie, fanii emisiunii Casa iubirii s-au bucurat de o nouă ediție incendiară, în care conflictele au plutit în aer, iar spiritele s-au încins între concurentele din cadrul emisiunii matrimoniale.
Nu trece nicio zi fără ca fetele și băieții din Casa iubirii să nu intre în conflict. În ediția de astăzi, lucrurile au scăpat de sub control.
Telespectatorii au asistat la o nouă ieșire nervoasă a Alexandrei, după ce a Denisa a dat de înțeles că are sentimente pentru Gagea. Mai mult, discuțiile dintre cele două concurente s-au accentuat în momentul în care Julia a scos noi detalii la iveală.
Denisa: "Noi nu suntem prietene, suntem colege. Cred că este vorba de atunci, din Gală, cu votul lui Gagea, când ea a zis că a rugat fetele să nu îl voteze, iar eu, totuși, am ținut să-l votez. A început să vorbesc cu ea, ea vorbea încet, a fost un pic mai așa..., dar niciodată nu am zis că suntem prietene."
Alexandra: "Zilele următoarea ea empatiza foarte mult cu Gagea, în condițiile în care noi ne înțelegem"
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Andreea Mantea: "Crezi că Denisa îl place pe Gagea?"
Alexandra: "Nu cred..."
Andreea Mantea: "Alexandra a simțit că Denisa îl place pe Gagea...."
Denisa: "Nu, nu, era o provocare să vedem dacă el ar mai avea o fată interesată de el, să vedem dacă ar mai face pași spre Alexandra. Eu am avut o discuție cu Gagea, dar el tot o ținea cu Alexandra, Alexandra și i-am spus că era o provocare."
Julia: "Mie mi se pare că a avut mai multe deranjuri Denisa referitoare la ALexandra"
Pentru a vedea ce au mai discutat concurentele, urmăriți materialul video de mai jos.