Contestație BAC 2021. Emoțiile au luat sfârșit pentru absolvenții de clasa a XII-a care au susținut examenul de Bacalaureat 2021. Notele au fost afișate pe Edu.ro, iar elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute la BAC 2021 pot depune contestații. Uite cum arată modelul de contestație la examenul de Bacalaureat 2021 și ce trebuie să facă elevii care au luat o notă mai mică decât se așteptau.
Cum arată modelul de contestație la examenul de Bacalaureat 2021? Tot ce trebuie să știe elevii care vor să depună contestații
Contestatie BAC 2021. Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2021 au fost afișate pe site-ul Ministerului Educației, Edu.ro, astfel că elevii au putut verifica notele introducând codul unic de identificare. Dacă unii elevi au fost fericiți pentru că au promovat examenul din prima, alții au fost nemulțumiți de notele obținute, considerând că meritau note mai mari.
Contestațiile se depun pe 5 iulie 2021, în intervalul 12:00-18:00. Elevii pot alege să depună contestațiile atât la unitatea de învățământ unde au susținut examenul, cât și online, putând fi transmise prin email, la secretariatul unității de învățământ unde au susținut examenul de BAC 2021.
Modelul de contestație pentru examenul de Bacalaureat 2021 poate fi descărcat de AICI.
În modelul de contestație pentru examenul de Bacalaureat 2021, elevii trebuie să semneze că au luat la cunoștință faptul că nota obținută ulterior este cea finală, indiferent dacă este mai mică
„În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.”, a precizat Ministerul Educației, potrivit digi24.ro.
Înainte de a depune contestații, absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea de vară trebuie să știe că notele pe care le vor primi în urma recorectării lucrărilor vor fi cele finale. Astfel, dacă un elev obține o notă mai mică decât cea inițială, aceasta va fi luată în considerare ulterior.
În cazul elevilor care depun contestații, lucrările acestora vor fi din nou secretizate și abia apoi vor fi corectate de comisia de evaluare.
Contestație BAC 2021. Cum sunt acordate notele?
După contestație, în cazul în care se constată că nota obținută este cu 1,5 mai mare sau mai mică decât nota inițială, atunci lucrarea este din nou secretizată și merge spre corectare la o a treia comisie. Astfel, nota finală se calculează prin eliminarea extremelor și făcând media aritmetică între cele două note rămase.
Contestație BAC 2021. Când sunt afișate notele finale la examenul de Bacalaureat 2021?
Contestațiile la BAC 2021 se depun pe 5 iulie 2021, între 12:00 ți 18:00. Acestea vor fi rezolvate între 6 și 9 iulie 2021, iar rezultatele finale vor fi publicate pe data de 9 iulie 2021, până în ora 12:00.