Ilinca Vandici, prezentatoare Bravo, ai stil! Celebrities. O cunoaște o țară întreagă acum, având în vedere că este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România, însă puțini sunt cei care știu cum arăta Ilinca Vandici în copilărie, pe vremea când mergea la școală. Imginea din arhiva personală a vedetei de televiziune a făcut furori pe rețelele de socializare.
Cum arăta Ilinca Vandici, prezentatoarea Bravo, ai stil! Celebrities, când era elevă? Amintiri din prima zi de școală
Ilinca Vandici, prezentatoare Bravo, ai stil! Celebrities. Ilinca Vandici a fost o elevă silitoare, reușind ca în timpul anilor de școală să obțină note mari la toate materiile și să respecte astfel dorința familiei. Prezentatoarea Bravo, ai stil! Celebrities își amintește cu zâmbetul pe buze că prima zi de școală a fost și primul moment în care a simțit fluturași în stomac.
„Eu țin minte că eram extrem de emoționată în prima zi și, mă refer la prima zi din clasa I. M-am îndrăgostit din prima zi de școală de un coleg, de care am rămas îndrăgostită până în clasa a patra, deci la mine este cu stabilitate și cam atât.
Am fost o elevă de nota 10. Am fost obligată să fiu. Glumesc, dar cumva din glumă asta este și realitatea. Până la un moment dat, când deja lucrurile nu au mai fost atât de simple, eu nu am mai fost atât de focusată.
Cum arăta Ilinca Vandici, prezentatoarea Bravo, ai stil! Celebrities, în perioada în care mergea la școală? Chiar dacă nu a publicat o fotografie cu ea din prima zi de școală, îmbrăcată în uniformă și cu părul prins în codițe, Ilinca Vandici le-a arătat prietenilor virtuali o imagine din copilărie. Cu părul lung și breton, prezentatoarea TV este aproape neschimbată, reușind să își păstreze naturalețea pe măsură ce anii au trecut.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ilinca Vandici, prezentatoarea Bravo, ai stil! Celebrities. Cine este Ilinca Vandici?
Ilinca Vandici, prezentatoare Bravo, ai stil! Celebrities. Ilinca Vandici și-a construit o carieră în televiziune de-a lungul anilor, vedeta debutând ca prezentatoare a rubricii Meteo. În anul 2007 a intrat în familia Kanal D România, la acel moment prezentând emisiunile “Bulevard” si “Magic Taxi”. După o perioadă de pauză, în 2014, Ilinca Vandici a revenit la Kanal D ca prezentatoare a emisiunii “O iubire de-o vara”, iar în prezent este gazda emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities.
Chiar dacă televiziune este locul unde se desfășoară și se simte cel mai bine, în trecut, Ilinca Vandici a cochetat și cu actoria, aceasta făcând parte din distribuția telenovelei “Narcisa salbatica”.