Descoperirea șocantă a avut loc miercuri, unde trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit pe marginea drumului național DN 29 C, la ieşirea din localitatea Cucorăni, județul Botoșani.
Un bărbat a fost găsit împușcat pe marginea unui drum din Botoșani
Descoperire șocantă pe un drum din Botoșani! Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit împuşcat, în cursul zilei de azi, pe marginea drumului naţional DN 29 C, la ieşirea din localitatea Cucorăni.
La momentul descoperirii, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind decedat de mai mult timp.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Ce ipoteze iau în calcul autoritățile
Potrivit declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, sunt luate în calcul mai multe cauze care au dus la moartea bărbatului, însă cea mai probabilă ipoteză este sinuciderea.
Oamenii legii iau în calcul sinuciderea, iar împușcătura s-ar fi produs cu o armă de vânătoare pe care bărbatul ar fi deţinut-o legal.
„În urma deplasării la faţa locului a fost identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Botoşani, care prezenta o plagă prin împuşcare, în zona pieptului, iar în proximitatea acestuia se afla o armă de vânătoare. Echipajul medical solicitat să intervină a constatat decesul bărbatului. Ulterior, s-a stabilit faptul că acesta este deţinător legal de armă de vânătoare ”, a precizat oficialul IPJ Botoşani, potrivit stiripesurse.ro.
Oamenii legii continuă în prezent cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia, dar și motivul care a stat la baza acestei posibile sinucideri.