Crima odioasa petrecuta la Onesti a ingrozit intreaga tara. Doi muncitori care se aflau intr-un apartament din Onesti cu scopul de a-l renova, au fost luati ostatici si apoi ucisi cu sange rece de catre fostul proprietar al acelui apartament, deoarece acesta era suparat ca fusese executat silit si evacuat prin decizie judecatoareasca de acolo.
Tragedia din Onesti a ingrozit intrega tara!
Agresorul, in varsta de 60 de ani a sunat la Politie pentru a anunta faptul ca i-a luat ostatici pe cei doi muncitori si a amenintat ca ii va ucide daca
"În cursul acestei zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizați că un bărbat, de 60 ani, din Onești, ar fi reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut.
In ciuda faptului ca politistii au intervenit la fata locului imediat ce au primit semnalul de alarma si chiar au incercat sa negocieze cu agresorul, in cele din urma, barbatul de 60 de ani, Gheorghe Morosan,
Detalii socante din trecutul familiei Morosan
Intre timp insa au iesit la iveala noi detalii despre faptele ilegale savarsite de catre sotia ucigasului din Onesti.
Se pare ca sotia barbatului de 60 de ani, care i-a ucis cu cruzime pe cei doi muncitori nevinovati in apartamentul groazei din Onesti, a lucrat ca magazionera la firma Chimocomplex SA Borzești, unde cu ani in urma, aceasta a ajuns sa fie acuzata pentru furtul mai multor materiale, printre care 7,6 tone bare de titan (material strategic, utilizat la fabricarea de armament), robineti, corpuri de ventilatie, otel si inox, etc. Desi furtul de amploarea nu se putea realiza decat in mod organizat si premeditat de mai multe persoane, doar sotia lui Gheorghe Morosan a fost singura care a platit despagubiri evaluate la 830.000 de lei, iar in anul 2003, un executor judecătoresc a pus sechestru pe apartamentul lor, cel in care s-a petrecut odioasa crima, evaluat la acea vreme la 25.000 de lei.
Potrivit wowbiz.ro, magazia firmei respective, pe care sotia ucigasului din Onesti, o avea in gestiune, fusese in trecut sparta de trei ori. Prima data s-a intamplat in anul 1994, cand s-a furat o cantitate mare de motorina, iar atunci femeia a fost concediata, in semn de pedeapsa. Insa ea a dat combinatul respectiv in judecata si a reusit sa aiba atunci castig de cauza, astfel ca dupa un an si jumatate, conducerea combinatului a fost nevoita sa o reangajeze si mai mult decat atat sa ii plateasca si salariile restante. In anul 2002, magazia respectiva a fost sparta de doua ori. Iar femeia a spus atunci anchetatorilor faptul ca a observat o caruta cu sase persoane aflata langa gardul insitutiei, insa acestia au resusit sa fuga.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
”Paznicul C.M a observat o căruță și șase persoane aflate lângă gard. Oamenii au fugit când au fost somați, lăsând în urmă 40-50 de bucăți de ventile de inox ascunse în iarbă”, a explicat sotia lui Gheorghe Morosan.
Conform anchetatorilor, disparitia celor 7,6 tone de titan a fost depistata insa mai tarziu. Dar in loc sa se treaca la luarea masurilor radicale de prindere si pedepsire a hotilor, s-a decis organizarea unui control intern financiar, in urma caruia a fost gasita vinovata sotia lui Gheorghe Morosan.
"Este lipsă de gestiune, dar de ce? Pentru ca s-au spart magaziile. Să-mi se aducă măcar doi martori care să spună ca eu sunt vinovată că n-am sigilat corect magaziile, sau că n-am pus lacătul ca lumea. Dar să-mi demonstreze cu documente", sublinia femeia la acea vreme.
Citeste si: Doi muncitori, uciși de un bărbat din Onești care îi ținea ostatici VIDEO
Citeste si: O nouă teorie șocantă în cazul crimei de la Onești. Când au decedat, de fapt, victimele!
Familia Morosan a fost executata silit si evacuata din apartament in anul 2010
Desi era lesne de inteles de catre autoritati faptul ca un asemenea furt de mare amploare precum cel de 7,6 tone de titan nu putea fi facut doar de catre gestionara pe cont propriu, aceasta a ajuns sa plateasca singura despagubirile uriase. Astfel, in anul 2010, familia Morosan a fost executata silit si s-a vazut nevoita sa evacueze apartamentul din Onesti, pe baza unei decizii judecatoresti, pe care dupa cum sustine Gheorghe Morosan, nu i-a fost prezentata niciodata. Si tocmai aceasta nedreptate invocata de de Gheorghe Morosan se pare ca a condus la crima oribila de zilele trecute, deoarece barbatul a vrut sa-si faca singur dreptate, recurgand la uciderea in public a celor doi muncitori nevinovati, decat ca au fost angajati de respectivul combinat sa renoveze apartamentul cu pricina.