Potrivit Antena 3 CNN, ADN-ul suspectului a fost găsit sub unghiile victimei, dar și pe brațele ei. Deși a fost arestat preventiv, suspectul neagă în continuare crima.
Filmul crimei din Brăila. Suspectul a fost arestat preventiv
Procurorii iau în calcul toate ipotezele posibile în cazul tragicului deces al dentistei Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani. Potrivit anchetatorilor, există două piste principale: o tâlhărie eșuată sau un asasinat la comandă.
Una dintre ipotezele pe care anchetatorii le investighează este aceea că individul care a ucis-o pe doctoriță s-a speriat în momentul crimei și a fugit cu ce a găsit la îndemână.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În urma audierilor și a probelor strânse, toate indiciile au condus la un singur suspect: un bărbat care a fost deja arestat preventiv. Conform anchetatorilor, acesta ar fi plecat din Galați cu un taxi și s-a deplasat la Brăila, schimbându-și hainele pe drum spre cabinetul stomatologic. Planul său a fost bine gândit, astfel încât să fie localizat în Galați în caz de necesitate.
Se pare că suspectul locuia la doar 500 de metri distanță de cabinetul stomatologic și chiar fusese pacient acolo.
A avut acces facil pentru a supraveghea locul zilnic. Conform unor informații neoficiale, a intrat în cabinet, a încuiat ușa și a comis crima în camera de sterilizare. După incident, s-a dus într-o zonă cu vegetație, unde și-a schimbat hainele și a scăpat de o șapcă pe care au fost găsite urme de ADN. Apoi, a încercat să-și păstreze calmul, mergând la păcănele pentru a nu atrage suspiciuni.Marina Gavril primea mesaje amenințătoare de ceva timp
De-a lungul timpului, doctorița Marina Gavril primea mesaje amenințătoare de la un individ. Telefonul său a dispărut, cel mai probabil fiind luat de atacator pentru a șterge urmele împotriva lui. Arma crimei nu a fost găsită, iar suspectul refuză să colaboreze cu anchetatorii.
Marina Gavril a fost găsită moartă, cu urme de violență, într-un cabinet stomatologic din Brăila, după ce soțul ei a mers să o caute deoarece nu mai ajunsese acasă.