Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care ar fi ucis-o pe dentista Marina Gavril

Author: Laura Macovei

Ce au descoperit anchetatorii în cazul crimei de la Brăila

Sursa: Facebook/Pixabay

Crima din Brăila rămâne un mister. Principoalul suspect a fost reținut, după ce anchetatorii au adunat mai multe probe incriminatorii.

Potrivit Antena 3 CNN, ADN-ul suspectului a fost găsit sub unghiile victimei, dar și pe brațele ei. Deși a fost arestat preventiv, suspectul neagă în continuare crima. 

Citește și: Ucigașul dentistei din Brăila a fost prins! „Felicit poliţiştii care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila”

Filmul crimei din Brăila. Suspectul a fost arestat preventiv

Procurorii iau în calcul toate ipotezele posibile în cazul tragicului deces al dentistei Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani. Potrivit anchetatorilor, există două piste principale: o tâlhărie eșuată sau un asasinat la comandă.

Una dintre ipotezele pe care anchetatorii le investighează este aceea că individul care a ucis-o pe doctoriță s-a speriat în momentul crimei și a fugit cu ce a găsit la îndemână.

Sursele din cadrul anchetei susțin că toate persoanele apropiate victimei – inclusiv rudele, soțul, pacienții și asistenta, care plecase acasă mai devreme în ziua tragediei – au fost deja audiate.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În urma audierilor și a probelor strânse, toate indiciile au condus la un singur suspect: un bărbat care a fost deja arestat preventiv. Conform anchetatorilor, acesta ar fi plecat din Galați cu un taxi și s-a deplasat la Brăila, schimbându-și hainele pe drum spre cabinetul stomatologic. Planul său a fost bine gândit, astfel încât să fie localizat în Galați în caz de necesitate.

Se pare că suspectul locuia la doar 500 de metri distanță de cabinetul stomatologic și chiar fusese pacient acolo.

A avut acces facil pentru a supraveghea locul zilnic. Conform unor informații neoficiale, a intrat în cabinet, a încuiat ușa și a comis crima în camera de sterilizare. După incident, s-a dus într-o zonă cu vegetație, unde și-a schimbat hainele și a scăpat de o șapcă pe care au fost găsite urme de ADN. Apoi, a încercat să-și păstreze calmul, mergând la păcănele pentru a nu atrage suspiciuni.

Marina Gavril primea mesaje amenințătoare de ceva timp

De-a lungul timpului, doctorița Marina Gavril primea mesaje amenințătoare de la un individ. Telefonul său a dispărut, cel mai probabil fiind luat de atacator pentru a șterge urmele împotriva lui. Arma crimei nu a fost găsită, iar suspectul refuză să colaboreze cu anchetatorii.

Marina Gavril a fost găsită moartă, cu urme de violență, într-un cabinet stomatologic din Brăila, după ce soțul ei a mers să o caute deoarece nu mai ajunsese acasă.