Tânărul în vârstă de 30 de ani a fost declarat decedat după ce a fost încătușat de polițiști, în zona Cotroceni, din Capitală. Autoritățile susțin că acesta se dădea singur cu capul de pereți și era extrem de recalcitrant. Părinții și apropiații lui Eduard sunt de părere că fiul lor și-a găsit sfârșitul în urma loviturilor primite de la oamenii legii.
Iubita lui Eduard îi contrazice pe oamenii legii
Deși se speculase faptul că acesta era destul de recalcitrant și agresiv, iubita tânărului susține că cei doi și-au petrecut seara alături de prieteni și că acesta nu a consumat nimic. Totul s-ar fi petrecut în momentul în care Eduard a ieșit pentru a lua o gură de aer.
„ Nu am consumat nimic, a fost ziua mea. Am stat într-o grădină cu el și am ascultat muzică live toată ziua. Seara, când ne-am întors acasă, erau și colegii mei de apartament. La ora 01.30 el a zis că se bagă în pat pentru că e târziu și intră la muncă. Am mai stat cu amicii mei și după m-am dus în cameră. La un moment dat, Eduard s-a ridicat, părea așa neliniștit, a zis că are nevoie de aer și că se duce să fumeze o țigară ”,
Tânăra ar fi coborât după ce a realizat că acesta își uitase cheile, însă Eduard era de negăsit.
Aceasta și-a găsit iubitul într-o baltă de sânge
Tânăra și-a găsit iubitul lângă un echipaj de poliție, fiind în imposibilitatea de a respira sau de a vorbi. Aceasta susține că nimeni nu a intervenit și nimeni nu a vrut să-i explice ce s-a întâmplat și cum iubitul ei a ajuns într-o baltă de sânge.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Un cunoscut model, acuzat de agresiune sexuală și sechestrare a unei femei
Iubita lui George a fost siderată de faptul că polițiștii făceau glume pe seama situației în care se afla tânărul.
„ La spital, unul dintre ei mi-a zis că l-a dat pe Eduard cu spray cu piper și ar fi căzut pe el pentru că avea sânge pe bluză. Mi-a zis că era recalcitrant, că se dădea cu capul de pereți. Eu m-am uitat după pete de sânge prin alte părți, nu am văzut nimic. Acolo este singurul loc unde este sânge” , a mai spus tânăra.
Citește și: Fostul soț al Danei Roba a fost trimis în judecată! De ce infracțiune este acuzat bărbatul
Polițiștii prezenți la fața locului susțin că bărbatul se afla doar în lenjerie intimă și că avea mai multe răni pe corp. Potrivit acestora, bărbatul ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap în momentul în care au folosit spray-ul lacrimogen.
Agenții prezenți la fața locului ar fi avut camerele oprite în momentul în care au intervenit asupra tânărului în vârstă de 30 de ani. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române susține că toate probele și imaginile existente au fost depuse în dosar.