Acesta susține că o mare parte din dosarul Luizei Melencu a dispărut, odată cu fata.
Totodată, Pop susține că cei care se ocupă în prezent de dosar, habar nu aveau de existența ultimului martor care a văzut-o în viață pe Luiza.
„ Dosarul dispariției Luizei, pur și simplu, nicio pagină nu a vrut să ne arate nimeni din acest dosar, dar pe măsura avansării cercetărilor, au trebuit să discute și despre acest lucru.
Nu sunt singurele acuzații aduse de reprezentantul legal al familiei Melencu.
„ Mai mult decât atât, la început au fost o serie de înregistrări. Există undeva, pe colțul unei case, în intersecția aceea a groazei, existau trei camere de luat vederi în spic, pe un colț de clădire, care filma absout tot ce putea fi luat: venirea Luizei, plecarea Luizei, mașina lui Dincă și tot ce s-a întâmplat acolo. Aceste sisteme de supraveghere, înregistrările lor au fost ridicate de către acești polițiști, anterior sosirii la structura centrală și anterior sosirii în dosarul DIICOT Craiova, sunt date și sunt și chestiuni concrete, persoane care au văzut acele înregistrări, una din înregistrări care iarăși a dispărut. Nu mai știe nimeni de ea și nici cei care au acum dosarul de la structura centrală nu au auzit de așa ceva. Chiar mama Luizei a văzut-o în acel dosar. Au dispărut și înregistrările în mare parte”, mai susține avocatul.
sursa: antena3.ro
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: TOT ce trebuie sa stim despre noua Lege a pensiilor: nu toate modificarile sunt avantajoase
Citeste si: Monica Anghel a suferit un accident: "Problema este ca eram fara instructorul meu". In ce stare este artista