În Filipine, din cauza inflației, ceapa a ajuns să coste mai multe decât un kilogram de carne de vită.
Cu cât a crescut prețul cepei în Filipine
Ministerul Agriculturii din Filipine și-a propus să importe 22.000 de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieței interne, în condițiile în care explozia preturilor la acest ingredient de gătit, care este posibil să fi atins cel mai ridicat preț din lume, a dus inflația la maximul ultimilor 14 ani.
Ceapa a devenit în Filipine mai scumpă decât carnea de vită, un kilogram din această banală legumă ajungând să coste în piață aproximativ 11,7 dolari.
Această propunere privind importurile a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experți şi va fi supusă aprobării președintelui Ferdinand Marcos Jr., a declarat duminică secretarul său, Rex Estoperez.
Citește și: Lista țărilor care nu-și schimbă niciodată ora
Potrivit Bloomberg, pe lângă funcția de președinte, Marcos este şi ministru al Agriculturii.
Achizițiile de pe piața externă "ar fi o soluție bună timp de o lună, pentru a reduce prețurile. Nu putem să nu facem nimic, pentru că unul dintre factorii care stimulează inflația este prețul la ceapă", a declarat Estoperez. Acesta a menționat că importurile vor fi doar o "soluție temporară" şi că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.
Filipine consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Filipine consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună, iar Ministerul Agriculturii de la Manila se așteaptă ca, după aprobare, importurile să ajungă cel mai târziu în prima săptămână
din februarie, a spus Rex Estoperez.În piața din Filipine un kilogram de ceapă roșie se vinde şi cu 650 de pesos (11,68 de dolari), în timp ce ceapa albă se vinde şi cu 600 de pesos kilogramul, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui şi cu aproximativ 25% peste prețul unui kilogram de carne de vită, potrivit tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii la data de 5 ianuarie.
Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Astfel că, explozia prețurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârșit de an când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe rețelele sociale de explozia prețurilor.
Citește și: Energia geotermale e viitorul energiei regenerabile? Afla mai multe!
Ceapa a contribuit cu 0,3 puncte procentuale la inflația generală din Filipine, ca și orezul, a declarat statisticianul național Dennis Mapa într-un briefing de săptămâna trecută. Prețurile de consum în decembrie au crescut cu 8,1%, atingând un maxim în ultimii 14 ani, de la 8% luna precedentă.
Jumătate din importurile planificate vor fi distribuite în insula principală Luzon, iar restul vor fi expediate în Visayas și Mindanao, a mai adăugat Estoperez. În timp ce recoltele interne continuă, se așteaptă ca producția să atingă vârful doar în perioada martie-mai, ceea ce duce la necesitatea creșterii ofertei, a spus el.
Sursă: bloomberg.com