Anchetatorii au descoperit de la ce a pornit incendiul de la „Ferma Dacilor”, însă Cornel Dinicu, patronul unității turistice, neagă totul, susținând că focul a fost pus de o mână criminală.
De la ce a pornit incendiul de la „Ferma Dacilor”
Conform procurorilor, incendiul a fost cauzat de un televizor aflat la mansardă. Aparatul ar fi fost defect, motiv pentru care se încingea rapid.
Fiind folosit aproape o noapte întreagă de către niște copii cazați la pensiune, televizorul s-a supraîncălzit și a luat foc, de acolo pornind o întreagă tragedie.
Autoritățile au dedus acest lucru după audierea martorilor și după adunarea mai multor probe de la fața locului.
Martorii declară că aparatul electronic era în sufrageria de la mansardă, iar spre ora 5:00 dimineața, a scos fum și, la scurt timp, a luat foc.
„Consider că focul a plecat de la mansardă, respectiv din livingul unde era televizorul. Știam că televizorul se încingea destul de des, iar un angajat al fermei le-a spus copiilor să închidă televizorul pentru a se mai răci”, mărturisește unul dintre supraviețuitori, băiatul bodyguardului Lucian Ene, citat de Observator.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Au fost depistate mai multe nereguli la pensiunea lui Cornel Dinicu
În plus, conform informațiilor din anchetă, Cornel Dinicu ar fi montat de 7 ori mai multe panouri fotovoltaice decât suporta unitatea turistică, însă a ascuns acest lucru prin documente false, în care a declarat că, în loc de 150 de panouri, pensiunea era dotată doar cu 23.
În ciuda acestor descoperiri, Cornel Dinicu susține, în continuare, că flăcările nu au pornit din cauza unor nereguli, ci au fost provocate de o persoană rău intenționată.
De asemenea, patronul de la „Ferma Dacilor” dorește ca martorii să fie supuși testului poligraf, fiind ferm convins că nu aparatele electrice au produs tragedia din noaptea de Crăciun.
Însă, luni, 29 ianuarie, acesta a ajuns iar în fața judecătorilor, care au hotărât să rămână închis în continuare. De asemenea, administratorii rămân în arest la domiciliu.