Regele Charles al III-lea a fost întâmpinat de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Monarhul a salutat garda în limba română. În următoarele cinci zile, regele Charles al III-lea va vizita mai multe meleaguri care îi sunt dragi.
Discursul purtat de regele Charles al III-lea
„Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai şi aveam amintiri din copilăria comună petrecută aici şi pot să spun că întotdeauna m-am simţit acasă în România. Am avut astfel posibilitatea de a fi martor la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc şi care este, pot să spun, o mărturie a energiei, inovativităţii şi rezistenţei dvs. Am întâlnit şi am fost impresionat de reprezentanţii tinerei generaţii, întreprinzători, tineri care fac faţă provocărilor lumii moderne, în toate domeniile, din tehnologie, ecoturism sau protecţia mediului, în construirea de clădiri prietenoase cu mediul.
Am fost inspirat de oamenii pe care i-a întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalţi.
Este atât de impresionant să vezi câţi voluntari tineri lucrează an de an, cu atâta dragoste şi atenţie la detalii pentru monumentelor istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea. Ţară de Glorii, ţară de dor”, a declarat regele Charles al III-lea.
Regele Charles al III-lea, recunoscător României
„România şi-a păstrat pădurile, peisajele rurale şi modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici, sunt numeroase specii care au dispărut în alte zone din Europa şi din lume. Cu atât mai preţioasă devine, deci, această ţară. Dar mai ales preţuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoascător pentru numeroşii oameni care sunt şi aici în sală care m-au sprijinit în proiecte care fac bine pentru comunităţile din toată ţara”, a continuat monarhul.
Citește și: Vizita Regelui Charles al III-lea în România: Ce program are Regele Marii Britanii?
Regele Charles al III-lea a mai spus că, în ultima vizită pe care a avut-o în România, a apreciat că poporul nostru oferă sprijin necondiționat Ucrainei.
„Am venit în România atâţia ani pentru că am simţit apropierea de poporul român, pentru suferinţele din urma celui de-al doilea război Mondial mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o ţară atât de specială. Astăzi nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulţi britanici vin anual în România şi milioane de români reprezintă un element important al vieţii din Marea Britane. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternic, pe viitor”, a conchis suveranul.