Discursuri memorabile de la Premiile OSCAR. ,,Eram doar o fetiţă care locuia într-o parcare de rulote şi aveam un vis!"

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 10 mar 2023, 17:47

Discursuri memorabile de la Premiile OSCAR

Sursa: Pexels.com

Premiile Oscar reprezintă cel mai așteptat eveniment din lumea filmelor, iar de-a lungul celor 94 de ediții, câștigătorii au spus discuri memorabile, iar acestea sunt câteva dintre ele.

Ediția 95 a decernării premiilor Oscar va avea loc la data de 12 martie, la Los Angeles, la Dolby Theatre din Hollywood. De-a lungul anilor câștigătorii au spus lucruri emoționante, iar acestea sunt cele mai memorabile discursuri. 

Citește și: Oscar 2023: Filmele nominalizate. Când vom afla marele câștigător

Cele mai memorabile discursuri din istoria galelor Premiilor OSCAR

În anul 2004, actrița Hilary Swank a câștigat al doilea premiu Oscar, pentru cea mai bună actriță,  din cariera ei, iar discursul pe care aceasta l-a oferit a fost unul uimitor, ce a avut detalii despre viața ei personală, dar și apreciere. ,,Nu știu ce am făcut în viața asta ca să merit toate acestea. Sunt doar o fată dintr-un parc de rulote care a avut un vis. Nu

m-am gândit niciodată că asta se va întâmpla vreodată, darămite să fiu nominalizat. Și un actor care lucrează, de altfel. Și acum, asta. Mulțumesc Academiei. Sunt veșnic recunoscător pentru această mare onoare.

O să încep prin a-i mulțumi soțului meu pentru că aș vrea să cred că învăț din greșelile trecute. Chad, tu ești totul pentru mine. Îți mulțumesc pentru sprijin. Înseamnă lumea. Niciodată nu aș fi stat aici dacă nu ar fi fiecare dintre oamenii geniali pe care i-am avut în jurul meu, m-au susținut și au crezut în mine.”.

Nicole Kidman este o altă actriță ce a avut un discurs memorabil atunci când a câștigat premiul Oscar în anul 2003, la cea de-a 75-a ediția a Premiilor Oscar. ,,Russell Crowe a spus să nu plângi dacă ajungi acolo sus, iar acum plâng. Îmi pare rău. (...)Trebuie să spun că a fost, de ce vii la Premiile Academiei când lumea este într-o asemenea agitație? Pentru că arta este importantă. Și

pentru că crezi în ceea ce faci și vrei să onorezi asta. Și este o tradiție care trebuie păstrată. În același timp, spui că sunt multe probleme în lume. Și de la 11 septembrie a fost multă durere, în ceea ce privește familiile care pierd oameni, iar acum, odată cu războiul, familiile pierd oameni.”. Aceasta a atins anumite aspecte delicate prin care trecea întreaga lume, lăsându-și emoțiile să îi îndrume discursul câștigător.

Bineînțeles că nu toate premiile Oscar au fost primite cu inima deschisă, în anul 1973, Marlon Brando a refuzat să primească premiul și chiar să urce pe scenă. Acesta a trimis o femeie pe scenă pentru a ridica premiului, fiind astfel o formă de protest împotriva tratamentului aplicat de Hollywood populației de origine amerindiană. ,,Acest premiu foarte generos. Iar motivele pentru această ființă sunt tratarea indienilor americani de astăzi de către industria filmului – scuzați-mă – și de la televiziune în reluări ale filmelor și, de asemenea, cu întâmplările recente de la Wounded Knee. Vă

implor în acest moment să nu am intervenit în această seară și că în viitor, inimile și înțelegerile noastre se vor întâlni cu dragoste și generozitate. Mulțumesc în numele lui Marlon Brando.”.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Premiile Oscar 2023. Care sunt filmele nominalizate anul acesta

Gala Premiilor Oscar 2023 are loc pe 12 martie 2023

Premiile Oscar 2023 vor fi decernate la data de 12 martie, la Dolby Theatre din Los Angeles. Pentru a treia oară, actorul de comedie și prezentatorul de talk-show Jimmy Kimmel va prezenta această decernare. Admiratorii filmelor așteaptă cu nerăbdare această gală pentru a vedea cine sunt marii câștigători ai serii.

Gala Premiilor Oscar este considerată una dintre cele mai așteptate evenimente din lumea filmului.  „Jimmy este gazda perfectă pentru a ne ajuta să recunoaştem artiştii şi filmele incredibile de la cea de-a 95-a ediţie a premiilor Oscar Dragostea lui pentru filme, expertiza din domeniul televiziunii şi capacitatea de a se conecta cu publicul la nivel global vor crea o experienţă de neuitat pentru milioanele de telespectatori din întreaga lume”,   au declarat directorul general al Academiei, Bill Kramer, şi preşedintele Academiei, Janet Yang, potrivit  hotnews.ro

Citește și: Calendarul Festivalului de Film de la Berlin 2023. Steven Spielberg va primi Ursul de Aur onorific pentru întreaga sa carieră

Surse: evz.ro, aaspeechesdb.oscars.org