Discuții la nivel înalt despre Rusia și Ucraina, în București. România găzduiește Reuniunea Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 28 aug 2023, 01:50

România găzduiește în această săptămână Reuniunea Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO.

Sursa: https://pixabay.com/

Marți și miercuri va avea loc, la București, reuniunea membrilor NATO.

Potrivit agerpres.ro, Bucureștiul va găzdui, luni și marți, Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Bucureștiul va găzdui Reuniunea Miniștrilor de Externe ai statelor membrelor NATO

Bucureștiul este în aceste zile capitala diplomației europene și euroatlantice, România găzduind două reuniuni la care participă lideri-cheie în materie de securitate. Astfel că, marți (29 noiembrie) și miercuri (30 noiembrie) în capitală va avea loc Reuniunea Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO. În același timp, tot în București va avea loc și Reuniunea Liderilor de la Munchen.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, va fi cel care va prezida reuniunea miniștrilor de Externe ai Alianței Nord Atlantice.

Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru în toată această perioadă pentru a marca acest eveniment, primul de nivel înalt al Alianței într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare NATO, după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Primăria Capitalei a amplasat 2400 de steaguri tricolore și NATO în zona centrală a Bucureștiului până aproape de ieșirea din București, spre Aeroportul Otopeni.

Citește și: Astăzi are loc Reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre NATO la 15:00. Jens Stoltenberg se întâlnește cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă

La această întâlnire vor participa și miniștrii de Externe ai Finlandei și Suediei, două state aflate în proces de aderare la NATO, dar și liderii diplomației din Bosnia și Herțegovina, Moldova și Georgia.

Logoul Reuniunii se află instalat pe panourile electronice din oraș.

Pe agenda NATO se va afla problema securității Flancului Estic și de la Marea Neagră

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniștrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (se află pentru prima dată la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herțegovina.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Pe agenda șefilor diplomațiilor din țările NATO se vor afla discuțiile miniștrilor de Externe din statele membre NATO, alături de omologii din statele partenere şi invitate, care vor avea în plin plan măsurile de întărire a apărării şi descurajării pe Flancul estic în contextul războiului dus de Federația Rusă în Ucraina, sporirea sprijinului aliat pentru Ucraina, combaterea amenințărilor din registrul hibrid, discutarea modalităților pentru gestionarea provocărilor pe termen lung generate de acțiunile Chinei, dar și consolidarea rezilienței comunității euroatlantice, inclusiv în domeniul energetic. 

Totodată va fi abordată continuarea susținerii pentru creșterea rezilienței Republicii Moldova, Georgiei şi Bosniei şi Herțegovinei.

Citește și: Șeful NATO ajunge luni la Palatul Cotroceni. „În zilele următoare toți ochii vor fi ațintiți spre București”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu

Ce reprezintă Reuniunea Liderilor de la Munchen

Reuniunea Liderilor de la Munchen se va desfășura la București, în zilele de 28 şi 29 noiembrie, și vor avea invitați peste 75 de reprezentanți la nivel înalt, din 25 de țări, actuali, dar și foști oficiali care

vor aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană și euroatlantică.

Reuniunea MLM București reprezintă o parte a programului anual al prestigioasei Conferințe de Securitate de la Munchen. Aceasta este organizată în pregătirea Conferinței din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Precedenta reuniune MLM a avut loc în SUA, la Washington, în luna mai 2022, și este prima dată când acest eveniment se va desfășura în Europa de Sud-Est.

Evenimentul din România va avea un impact dincolo de momentul desfășurării sale, rezultatele urmând să contribuie la fundamentarea dezbaterilor ce vor avea loc anul viitor la Conferința de Securitate de la Munchen, precizează Ministerul român de Externe.

În Palatul Parlamentului accesul va fi restricționat

Accesul în Palatul Parlamentului va fi restricționat, pe toată durata cât va avea loc întâlnirea membrilor NATO, în perioada 29-30 noiembrie 2022.

În zona intrării C1, parcarea şi staționarea autovehiculelor vor fi permise doar delegațiilor participante la acest eveniment, iar în zona Izvor S2 şi în zona S1 accesul şi parcarea vor fi efectuate fără nicio restricție.

Totodată, în cele două zile, accesul la C1 va fi permis doar delegațiilor participante la evenimentul NATO, iar accesul personalului Camerei Deputaților și cel al Senatului, dar și al altor instituții se va face pe la intrările B3, A3I și S1. Accesul pe la intrarea A3S2 se va desfășura normal.

Tot în zilele de marți și miercuri accesul în spațiile destinate evenimentului NATO se va desfășura în următoarele condiții: accesul persoanelor din Camerei Deputaților la nivelurile P, P1, S1 şi S2 va fi restricționat.

O reuniune a membrilor G7 va avea loc, de asemenea, la București săptămâna aceasta, unde se va discuta despre modul în care Ucraina va fi sprijinită în această iarnă în fața atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a țării.

 

Taguri: