Alertă în Belgia, după ce o româncă este de negăsit. Femeia lucra la Comisia Europeană, iar cazul dispariției sale a intrat în atenția anchetatorilor în urmă cu un an. Polițiștii belgieni au cerut ajutorul colegilor din Germania, dar și anchetatorilor din România, țara de origine a femeii.
O româncă din Belgia este de negăsit
A trecut mai bine de un an de când Lucia Alexăndroae, o femeie în vârstă de 32 de ani, care lucra la Comisia Europeană, a fost dată dispărută. Aceasta lucra în Luxemburg, acolo unde ocupa un
Lucia locuia într-un sat la granița dintre Belgia și Luxemburg, fiind și locul în care a fost văzută pe data de 8 decembrie 2022. Potrivit apropiaților, aceasta trebuia să vină în țară pentru a petrece sărbătorile de iarnă, însă nu a mai răspuns la telefon și nu a mai dat vreun semn.
Familia tinerei locuiește în Maramureș și susține că soțul acesteia i-ar fi anunțat că Lucia a plecat de acasă în dimineața zilei de 10 decembrie și că de atunci nu mai știe nimic de ea. Rudele femeii sunt de părere că soțul ar fi implicat în dispariția ei, după ce ar fi amenințat-o că va fi următoarea Elodia Ghinescu.
Lucia a fost amenințată de soț ca va dispărea precum Elodia
Cazul Elodiei Ghinescu rămâne încă un mister pentru autoritățile din România, după ce avocata a dispărut în urmă cu 16 ani și nimeni nu a reușit să afle ce s-a întâmplat cu exactitate. Soțul Luciei ar fi amenințat-o pe aceasta că ea va deveni noua ”Elodia Ghinescu”.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Vecinii sunt încă în stare de șoc și nu cred că Lucia ar fi plecat de bună voie și că nu ar fi lăsat-o în urmă pe fetița ei.
”Ea a dispărut pe 7-8 decembrie şi el (n.r. soţul) nu a venit să ne spună, de exemplu, soţia mea a dispărut. Nu a spus nimic. Sunt şocată pentru că am văzut-o pe această doamnă de mai multe ori. E foarte simplu, nu ne-am fi putut imagina aşa ceva. Este foarte bizar şi cum spun fraţii ei, ea nu ar fi plecat niciodată fără fiica ei. Are o fată de doar 2-3 ani”, a spus una dintre vecinele româncei stabilite în Belgia, potrivit observatornews.ro.
Principalul suspect în cazul dispariției Luciei este chiar soțul ei, acesta a fost reținut de către autoritățile belgiene, însă din lipsă de probe a fost eliberat. Polițiștii belgieni au cercetat atât casa, cât și subsolul, dar nu au descoperit nimic care ar putea duce la rezolvarea acestui caz. Autoritățile au săpat întreaga curte, dar și în pădurile din apropiere, însă nici urmă de Lucia.
Autoritățile belgiene au cerut sprijinul autorităților din Germania, după ce anchetatorii au primit mai multe indicii precum că aceasta ar putea di găsită în zona Trier din Germania.