Dmitri Medvedev, imagine șocantă: Cum a împărțit fostul președinte rus Ucraina între Rusia, Polonia, Ungaria și România FOTO

Autor: Andrei Ionescu

Dmitri Medvedev

Sursa: Twitter

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, recunoscut pentru postările în care glorifică războiul și amenință Occidentul, a publicat o nouă imagine șocantă.

Fostul președinte rus, actualmente vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a publicat pe contul său de Telegram o imagine o Ucraină dezmembrată. Medvedev a scris că această hartă a fost creată de „analiștii occidentali”.  

Harta șocantă a lui Medvedev arată doar regiunea Kiev ca aparținând Ucrainei, restul fiind sub administrarea Rusiei, a Poloniei, României și Ungariei. 

„În acest fel, Dmitri Medvedev a recunoscut încă o dată că scopul Rusiei este distrugerea Ucrainei” , a scris presa ucraineană, potrivit digi24.ro.

Medvedev, un putinist convins

Dmitri Medvedev este un apropiat al lui Vladimir Putin. Medvedev a fost premier al Rusiei, dar și președinte în momentul în care Vladimir Putin a trecut premier. Atunci prerogrativele importante au trecut la premier. 

Medvedev și-a dat demisia din funcția de premier, împreună cu restul guvernului rus, la 15 ianuarie 2020, pentru a permite președintelui rus Vladimir Putin să facă schimbări constituționale.

El a fost succedat de Mihail Mișustin la 16 ianuarie 2020. În aceeași zi, Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Medvedev în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate.

Medvedev a fost președintele Rusiei între 7 mai 2008 și 7 mai 2012.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

De la începutul războiului pornit de Putin în Ucraina Medvedev a fost unul dintre apropiații liderului de la Kremlin care s-a poziționat cel mai fățiș de partea acestuia. Totodată, Medvedev a amenințat Occidentul în mai multe rânduri.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 155 de război în Ucraina: Kievul și Cernihiv a fost atacat cu rachete. Oficiali ai Americii și Rusiei vor discuta pentru prima dată de la începerea invaziei în Ucraina

Medvedev a amenințat Occidentul legat de Crimeea

Moscova a anexat Crimeea în 2014, iar pe 24 februarie 2022 Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina.

Medvedev a amenințat imediat Occidentul legat de Crimeea.

„Orice încercare de a invada Crimeea ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Rusiei”, amenința fostul președinte al Rusiei.  

„Dacă un stat membru NATO ar face o astfel de mişcare, ar duce la un conflict împotriva întregii Alianţe Nord-Atlantice: la cel de-al III-lea Război mondial, la un dezastru total”, a declarat adjunctul şefului Consiliului de Securitate al Rusiei, citat de Mediafax.

Ucraina ar fi  „mult mai periculoasă pentru ţara noastră ca membră”  a NATO, mai declara Dmitri Medvedev.

Citeste si: Rușii au preluat controlul! Ce se întâmplă în aceste momente cu a doua cea mai mare centrală electrică din Ucraina: „Un mic avantaj tactic”