Un asistent medical din Arad s-a sinucis, în biroul lui. În urmă cu doar câteva săptămâni, anunța că urmează să fie tată și se lăuda, pe rețelele de socializare, cu iubita lui.
Cine este asistentul medical din Arad care s-a sinucis
Ionuț Mureșean a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați asistenți medicali din Arad. Ieri seară, 1 martie, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit în biroul lui, după ce, conform adevarul.ro, și-a pus capăt zilelor.
Echipajul de prim-ajutor, care a ajuns la fața locului, nu a mai putut face nimic pentru a-l salva și a fost nevoit să constate decesul acestuia.
Ionuț se pregătea să devină tată, deoarece iubita lui, cu care se mândrea ori de câte ori avea ocazia, era însărcinată. Fericirea că va avea un copil a fost atât de mare, încât a făcut anunțul și pe rețelele de socializare.
Acesta avea și o firmă de îngrijire la domiciliu și multe persoane apelaseră la serviciile sale. La doar 37 de ani, Ionuț Mureșean se putea lăuda cu o viață de familie împlinită, dar și cu o afacere pe care o extinsese în Oradea.
Nimeni din cei apropiați nu își poate explica decizia acestuia de a-și pune capăt zilelor. Polițiștii au început o anchetă și încearcă să afle ce l-a împins să recurgă la un asemenea gest.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Asistentul medical urma să devină tată
În urmă cu nici o lună, după ce a aflat că totul este bine și că nicio problemă nu există la mijloc, Ionuț Mureșean a anunțat că va avea un copil.
„Vreau să vă spun ceva, până mai zilele trecute era oarecum o incertitudine, nu m-am prea putut bucura așa să simt bucuria și împlinirea, dar acum este 100% sigur și vreau să împărtășesc și cu voi, eu cu Silvia Ionela vom deveni părinți!
Trebuia să împărtășesc bucuria asta cu voi, că nu m-am putut abține. App până nu vede ce-am scris, vreau să-i transmit că o iubesc și că m-a făcut să fiu cel mai fericit bărbat!”, a fost mesajul acestuia.
Una dintre persoanele care a beneficiat de ajutorul lui a transmis un mesaj de condoleanțe, fiind șocată de cele întâmplate.
„Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace...atât pot spune ai fost un om dedicat munci tale .... bunica mea azi trăiește datorita ție ...doar Dumnezeu știe ce a fost în inima ta de ai procedat așa. Odihnească veșnică!”.