Daniel a murit în urma unui accident în care a fost implicat, în Iași. Familia este devastată, iar fetița de doar cinci ani pe care o avea va trebui să crească fără tată.
Cine este Daniel, bărbatul care a murit în urma unui accident, în Iași
Daniel avea doar 32 de ani și era tatăl unei fetițe de cinci ani. Bărbatul locuia singur, într-un apartament din Vlădeni, o comună din Iași.
În momentul în care s-a produs accidentul, acesta se afla pe motocicletă. La un moment dat, motocicleta a intrat într-un copac, având o viteză mult prea mare. Totul s-a petrecut pe data de 30 martie, aproape de ora 22:00.
În zona Copou, acesta a acroșat un autoturism care era parcat, după care, a intrat într-un copac.
Echipajul medical ajuns la fața locului i-a acordat primul ajutor și l-au transportat imediat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Daniel a murit după zece zile de comă
În ciuda eforturilor depuse de medici, Daniel a murit după zece zile de când a intrat în comă, pe data de 9 aprilie. De vină pentru cele întâmplate era viteza mult prea mare cu care mergea, ceea ce l-a făcut să scape motocicleta de sub control.
„A fost un eveniment nefericit. Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat și de ce a pierdut controlul. Poate a amețit în acel moment, fiindcă el conducea de foarte mulți ani. El a avut și motoscuter și nu s-a întâmplat așa ceva niciodată. Chiar și instructorul său a spus că este foarte atent și extrem de calculat. Chiar dacă recent a divorțat, nu știu dacă a avut asta vreo influență.
Prietenii săi mi-au spus că în acea seară era fericit. Această decizie a fost una gândită foarte bine de ei și au dat dovadă de maturitate. El ținea legătura cu cea mică. În fiecare weekend, ea venea la Vlădeni și stăteau împreună. Nici nu i-am dat vestea. Poate fi o veste șocantă și să aibă urmări, de aceea încercăm să găsim o metodă cât mai bună”, a declarat sora acestuia, conform bzi.ro.