Doar în aceste condiții vor fi luate în calcul sporurile și veniturile nepermanente de la 1 septembrie: „Atenție, numai așa vor fi luate în considerare”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 26 iun 2024, 12:14

Doar în aceste condiții vor fi luate în calcul sporurile și veniturile nepermanente de la 1 septembrie

 
Sursa: Facebook/pexels

Începând cu data de 1 septembrie, sporurile și veniturile cu caracter nepermanent vor fi incluse în calculul pensiei, însă pensionarii trebuie să fie conștienți de anumite condiții.

Începând cu data de 1 septembrie, sporurile și veniturile cu caracter nepermanent vor fi incluse în calculul pensiei, o măsură așteptată de mulți pensionari pentru a reflecta mai corect contribuțiile lor de-a lungul anilor de muncă.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca sporurile și veniturile permanente să fie luate în calcul

Potrivit declarațiilor lui Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), aceste venituri suplimentare vor fi luate în considerare doar dacă s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale aferente lor.

„Este o noutate în plus, care vine prin Legea 360, există un termen de șase luni în care pensionarii trebuie să vină să își depună acele documente, vorbim de acele adeverințe cu sporuri care, pe actuala legislație, nu fac parte din baza de calcul a pensiei.

Noi am considerat, ca o noutate, că dacă asupra acestor sporuri s-a achitat contribuție de asigurări sociale, respectând, de fapt, principiul contributivității, ele trebuie să fie luate în calcul.

Citește și: Actul care poate aduce câteva sute de lei în plus la pensii: Pensionarii trebuie să le depună la Casele de Pensii

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Vorbim, în principal, despre acordul global. Aceasta era o formă de remunerare, înainte de Revoluție. Vorbim de prime, premii, și orice alt spor la care s-a contribuit, atenție, este foarte important, pentru care s-a achitat de către angajator acel CAS”, a

explicat Daniel Baciu la Digi24.

Cât timp au pensionarii pentru a depune actele

Pentru a beneficia de această recalculare, pensionarii trebuie să depună adeverințele care să ateste plata acestor sporuri și venituri nepermanente până la data de 1 septembrie. Adeverințele sunt esențiale pentru a dovedi existența acestor venituri și plata contribuțiilor de asigurări sociale, fără de care recalcularea nu poate fi efectuată.

Citește și: Pensiile românilor vor fi majorate de trei ori. Cât ar urma să primească un pensionar cu 37 de ani de muncă

„Este un termen de șase luni în care aceste adeverințe trebuie depuse, deci noi avem un termen de șase luni pentru a face mica recalculare, adică pe lângă această recalculare, pe formula de calcul, de care au parte absolut toți cei 5 milioane de pensionari, urmează mica recalculare, cu aceste adeverințe.

Vreau să fac aici o mențiune, numai pentru acești pensionari care au lucrat cu aceste sporuri urmează să facem a doua recalculare”, a mai spus șeful CNPP.