Absolvenții de clasa a VIII-a se pregătesc pentru Evaluarea națională 2021, cel mai important examen din viața lor. Ministerul Educaţiei a publicat ghidul care conține regulile pe care elevii trebuie să le respecte în timpul probelor, dar și calendarul Evaluării naționale 2021. Iată când încep probele.
Evaluarea națională 2021. Regulile după care se vor desfășura examenele în acest an
Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat regulile care se vor aplica în acest an la Evaluarea națională.
În ceea ce privește desfășurarea probelor Evaluării naționale 2021, Ministerul Educației a anunțat că accesul elevilor în sălile de examen se va face în intervalul 8-8:30, iar examenul va începe la ora 9. Elevii vor avea la dispoziție 120 de minute pentru redactarea subiectelor, timp care va fi calculat din momentul în care vor primi foile cu subiecte.
Comparativ cu ceilalți ani, în 2021, elevii care vor susține Evaluarea națională vor avea la dispoziție 15 minute pentru completarea casetei de identificare.Citeste si: Schimbări la Evaluarea Națională? Cum se vor desfășura probele la limba română și la matematică
Regulamentul prevede ca elevii care susțin Evaluarea națională în 2021 să primească subiectele sub forma unei broșuri.
Candidații pot solicita și pagini suplimentare, dacă este cazul. Pentru rezolvarea subiectelor, elevii de clasa a VIII-a pot folosi doar instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră, în timp ce desenele pot fi realizate cu creionul negru.În cazul în care elevii constată că au făcut o greșeală, aceștia pot corecta prin tăierea cu o linie orizontală, indiferent de probă.
Elevii trebuie să știe că le este interzis să intre în sala de examen cu orice fel de material ajutător, iar lucrurile personale vor fi depozitate într-un loc stabilit de comisia din
Candidații la Evaluarea națională 2021 pot preda lucrarea doar după o oră de la începerea probei de examen.
Ministerul Educației a anunțat că rezultatele vor fi comunicate sub forma unor coduri individuale pentru a respecta regulamentul privind protecția datelor personale.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Calendar Evaluarea națională 2021
Evaluarea națională 2021 începe luni, 22 iunie, cu proba la limba și literatura română. Pe data de 24 iunie este programată proba la matematică, iar pe 25 iunie este proba la limba și literatura maternă.
7-11 iunie 2021: înscrierea la Evaluarea națională 2021
22 iunie 2021: proba scrisă la Limba și literatura română
24 iunie 2021: proba scrisă la Matematică
25 iunie 2021: proba scrisă la Limba și literatura maternă
29 iunie 2021: afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
29-30 iunie 2021: depunerea contestațiilor
30 iunie-4 iulie 2021: soluționarea contestațiilor
4 iulie 2021: afișarea rezultatelor finale
Elevii care sunt nemulțumiți de notele obținute trebuie să știe că pot depune contestații în intervalul 29-30 iunie 2021. Pe 29 iunie, contestațiile pot fi depuse între orele 16:00 și 19:00, în timp ce pe data de 30 iunie, contestațiile se depun dimineața, între 08:00 și 12:00.
Evaluarea națională este examenul prin care sunt verificate cunoștințele dobândite de elevi pe parcursul învățământului gimnazial.
Citeste si: Evaluare Națională 2021. Tot ce trebuie să știe elevii despre organizarea examenului