Doi bărbați au dispărut în mare, la Mamaia Nord. Zeci de pompieri îi caută fără încetare, după ce nu au mai fost văzuți de ieri, 29 mai.
Doi bărbați sunt căutați în mare, la Mamaia Nord
Au venit la mare pentru a se distra, dar nu au știut că, dacă vor intra în apă, nu vor mai ieși. Trei bărbați sunt, acum, căutați de salvatori.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 16:15 de către un bărbat care i-a văzut intrând în apă, fără a mai putea să iasă înapoi pe mal. Potrivit acestuia, relatează un post de televiziune din țară, a stat cu ochii pe ei peste 30 de minute, după ce i-a văzut că s-au dus în larg mult prea mult.
În zona pe care o indicase martorul, s-au deplasat o ambarcațiune de la Agenția de Salvare a Vieții Omenești, dar și o ambarcațiune a Poliției de Frontieră. Mai mult decât atât, un elicopter SMURD a survolat aerul, iar salvamarii sunt pregătiți să intervină cu skijet-urile.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Perimetrul în care bărbații s-au aventurat au fost chemați, pentru a verifica locul cu pricina, dar, din nefericire, până acum, nu a fost transmisă nicio veste cu privire la cele două victime. Căutările sunt îngreunate, deoarece, în larg, valurile ajung și la doi metri înălțime, iar marea este agitată.
„Au spus că sunt două persoane care se află în larg. Le-au văzut că au intrat în apă, iar, la un moment dat, au dispărut. Suntem obligați să verificăm dacă se infirmă sau se confirmă informațiile pe care noi le-am primit”, a transmis Marian Ciulința, ISU Dobrogea.
Victimele ar fi fost trase de curenți
Conform martorilor, relatează observatornews.ro, curenții ar fi fost atât de puternici, încât aceștia au fost duși în larg cel puțin 100 de metri. „Băiatul mi-a arătat şi zice « uite-i, mă, pe aceia doi cum înoată, pleacă în larg amândoi ». Şi m-am uitat şi eu şi am zis că poate vor să moară amândoi. Şi au luat-o în larg, dar, înapoi, nu i-am mai văzut să se întoarcă. Obligat curenţii i-au tras. Vă daţi seama până unde s-au dus. Aproape 100 de metri s-au dus încolo.”.
Căutările au fost oprite la lăsarea serii, dar au fost reluate în această dimineață, 30 mai.