În momentul anunțului, atmosfera a fost una încărcată emoțional. Laura, deși vizibil afectată și cu lacrimi în ochi, a transmis că îi pare rău pentru cele întâmplate, dar a recunoscut că situația devenise obositoare pentru amândoi.
Laura și Sorin au fost descalificați din ”Casa iubirii”
Concurenta a explicat că toate încercările de a lămuri lucrurile în afara casei nu au dus nicăieri, iar conflictul părea fără sfârșit.
Laura: Îmi pare rău să știți. Chiar îmi pare foarte rău. Erau obositoare. De aia încercam să lămurim afară, să ne înțelegem și tot nu reușeam.
Sorin, pe de altă parte, și-a exprimat regretul pentru greșeala comisă și a mulțumit pentru oportunitatea de a fi parte din emisiune.
Sorin: Vă mulțumesc pentru tot, pentru această șansă. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, că am încălcat regulamentul. Nu știu dacă ar fi corect să mai cer, prin faptul că am recunoscut, o a doua șansă. Am fi dispuși amândoi să facem chestia asta, aici în casă, dacă nu, poate vom încerca în afară.
Totuși, Laura a fost fermă în reacția ei. Departe de orice intenție de împăcare, a declarat că nu o mai interesează ce spune Sorin și că dezamăgirea provocată a fost mult prea mare pentru a putea fi trecută cu vederea.
Laura: Nu mă interesează ce zice el. Niciodată, niciodată. Doamne ferește!
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Sorin: Niciodată nu am auzit-o să verbalizeze chestiile astea.
Ce și-au spus cei doi concurenți după descalificare
Înainte de a părăsi competiția, Andreea Mantea a confirmat oficial descalificarea celor doi, subliniind faptul că regulile trebuie respectate și că orice tentativă de ocoli regulamentul are consecințe.
Andreea Mantea: Vă mulțumim! Ne bucurăm că v-am cunoscut. Sunt sigură că o să găsiți iubirea afară și ne pare rău că ați făcut asta. Minciuna are picioare scurte. Sorin, Laura, veți părăsi ”Casa iubirii” prin descalificare.
Finalul a fost marcat de un schimb de replici emoționante între Laura și Sorin, un amestec de regret, furie și o despărțire definitivă.
Sorin: Vino aici, Laura, pentru ultima dată. Hai, vino aici. Liniștește-te. Îmi pare rău pentru tot.
Laura: Nu te cred și te urăsc tare, să știi. M-ai dezamăgit mult.
Plecarea lor lasă un gol în competiție, dar și un semnal clar pentru toți concurenții: adevărul iese întotdeauna la iveală, iar regulile nu sunt negociabile.