Un incident șocant a avut loc astăzi în Cluj, în urma căruia doi copii, de doar 3 și 6 ani, și-au pierdut viața într-un mod tragic.
Doi copii s-au înecat într-o groapă plină cu apă
Potrivit observatornews.ro, cei mici au căzut într-o groapă adâncă plină cu apă, aflată pe un fost canal de pe strada Fildului din orașul Huedin. Evenimentul a avut loc în condiții deosebit de grave, iar echipele de urgență au intervenit rapid pentru a-i salva pe copii, dar din păcate, eforturile acestora s-au dovedit a fi în zadar.
În momentul în care echipajele de salvare au ajuns la fața locului, cei doi copii erau deja în stop cardio-respirator. Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, ajutați de echipaje SMURD și un elicopter SMURD, au acționat imediat pentru a-i scoate din apă și a le aplica manevrele de resuscitare. Cu toate acestea, cei doi copii nu au răspuns manevrelor și, în urma resuscitării prelungite, au fost declarați morți la fața locului.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Întârzie sau nu pensia, în luna mai 2025? Pensionarii așteaptă cu nerăbdare și nu sunt siguri când o primesc
Citește și: Un bebeluș de doar 3 luni a murit la Spitalul de Urgență din Craiova. Familia reclamă erori medicale grave
„Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente pentru a salva doi copii care ar fi căzut într-o groapă cu apă (fost canal) situată pe strada Fildului din oraşul Huedin. Cei doi copii au fost scoşi din apă şi se află în stop cardio-respirator”, a transmis ISU Cluj.
La misiunea de salvare au participat mai multe echipaje de intervenție, inclusiv o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un echipaj SAJ, iar pentru sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD, notează sursa menționată anterior.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipele de salvare, cei mici nu au supraviețuit și au fost declarați morți. Tragedia a lăsat întreaga comunitate din Huedin în stare de șoc, iar autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc acest accident tragic.