Notarii au creat un mecanism prin care imobilele de lux, părăsite sau fără moștenitori, erau atribuite unor persoane, contra unor sume de bani. Celebrul notar din Capitală care face parte din rețea este Lidia Seceleanu, cercetată în zeci de alte dosare, inclusiv pentru port ilegal de armă.
Notarii falsificau acte pentru a pune mână pe apartamente de lux din centrul Bucureștiului
Doi notari publici din București și alte cinci persoane au fost reținute de procurorii DNA într-un dosar care vizează eliberarea nelegală de documente care atestau proprietatea asupra unor imobile.
Unul dintre notari ar fi eliberat în fals 19 certificate de moştenitor, se arată într-un comunicat DNA, preluat de Agerpres.
Potrivit DNA, acest dosar vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate în municipiul Bucureşti, imobile nerevendicate
„ Concret, în contextul menționat mai sus, inculpata Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea şi cu complicitatea unor alte persoane (printre care şi cele reţinute în prezenta cauză- două fiind angajate la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu) ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moştenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moştenitori ai unor imobile, precum şi alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin
Observator a refăcut povestea unei dintre victime care a căzut în plasa Lidiei Seceleanu. Proprietara a fost Anda Lebedev, o femeie singură pe care o mai vizitau doar vecinii.
Vecină: Că era văduvă, locuia singură, nu a avut copii niciodată, nici născuţi, nici înfiaţi. Nu a vizitat-o nimeni, în timpul ăsta. Chiar ne spunea că ar vrea ca locuinţa, după ce va muri, locuinţa ei să devină locuinţă socială.
Reporter : Vreodată de vreun membru al familiei aţi auzit?
Vecină: În afară de părinţi nu am auztit să povestească de niciun alt membru.
Deși femeia nu mai avea pe nimeni, după moartea ei au început să apară aşa zişii moştenitori. În fapt, agenţi imobiliari înarmaţi cu acte false.
"Au fost mai multe persoane în bloc prezentându-se agenţi imobiliari, nu i-am văzut la faţă. Au întrebat în stânga-drepta pe palier dacă e de vânzare aparetamentul, au mai întrebat femeia de serviciu."
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Reporter: Au intrat în forţă motivând că au ce?
Vecină: Că ei sunt moştenitori şi aveau o hârtie pe care ar fi scris certificat de moştenitor.
Reporter: Dar vreun grad de rudenie să fi invocat?
Vecină: Vecinii spun că ei ar fi spus că sunt nepoţi.
Actul a fost semnat de nimeni alta decât Lidia Seceleanu. Indivizii au devenit peste noapte nu doar proprietarii apartamentului ci şi a altor două case în Azuga şi ai unui teren.