"Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca- IPJ Brăila, au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleante familiilor colegilor noștri si tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul", potrivit IPJ Brăila, citat de Digi 24.
Este vorba despre un bărbat de 45 de ani și de o tânără în vârstă de 21 de ani, amândoi aflându-se în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian, la faţa locului au intervenit două autospeciale ale ISU şi un echipaj SMURD.
Poliția Română a transmis, pe pagina de Facebook, un mesaj de condoleanțe după moartea celor doi polițiști.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Sursa foto: debraila.ro